Auto

Înmatriculările de automobile din Europa au crescut în luna noiembrie. Dacia a depășit Peugeot

20 Dec, 16:51 • Fundeanu Madalina
Înmatriculările de automobile au înregistrat o creștere în luna noiembrie. România se află în acest an pe locul 13, după volumul înmatriculat, cu 133.238 de automobile, având o creștere de 14%.
Înmatriculările de automobile din Europa au crescut în luna noiembrie. Dacia a depășit Peugeot

Înmatriculările de automobile din Europa au crescut în luna noiembrie, chiar dacă ritmul a scăzut foarte mult față de lunile anterioare. Mult mai rapid au avansat înmatriculările de vehicule electrice, însă modificările legislative din marile piețe, Franța și Germania, vor opri cel mai probabil și această tendință, potrivit datelor analizate de Profit.ro.

Înmatriculările de automobile au înregistrat o creștere în luna noiembrie

România a fost în luna noiembrie a treisprezecea piață din UE, ca volum înmatriculat, o poziție care s-a îmbunătățit doar cu un loc, față de anul trecut, vânzările de autoturisme de la noi fiind peste cele din Slovacia, Ungaria și Grecia, dar sub cele din Portugalia sau Cehia.

Volumul de 11.134 de automobile înmatriculate, anunțat anterior și de DRPCIV, a fost aproximativ similar cu cel din urmă cu un an, ceea ce arată o posibilă stagnare a pieței, în pofida ultimei sesiuni Rabla.

În total, UE a înmatriculat în noiembrie 885.581 de automobile, cu 6,7% peste nivelul de anul trecut, o creștere mult mai mică decât nivelurile înregistrate în lunile anterioare, ceea ce înseamnă că piața auto europeană a intrat din nou într-o perioadă de încetinire a vânzărilor. Printre cauze se numără scăderea de aproape 6 procente din Germania, care este cea mai mare piață a Uniunii, care a condus la un declin de aproximativ 15.000 de mașini.

Suedia, Ungaria și Irlanda sunt alte două piețe care au scăzut, însă creșteri foarte mici au fost raportate și în Austria, Finlanda, Olanda și Portuglia. Cu tot cu țările EFTA și Marea Britanie, piața auto din Europa a ajuns la 1,07 milioane autoturisme, în noiembrie, cu o creștere de numai 6 procente, comparativ cu anul 2022, marcat puternic de criza de semiconductori. De remarcat că Norvegia, una dintre țările EFTA, s-a confruntat cu o scădere majoră a pieței, de aproape 50%.

Citește și: Comerțul de mașini electrice și hibrid a crescut în ultimii ani. În 2022, 42% din numărul total de automobile importate erau electrice sau hibride

automobile
automobile

După 11 luni, piața auto din Uniunea Europeană păstrează un avans bun, de 15,7%, dar care scade de la o lună la alta, din cauza tendinței de încetinire a cererii. Toate țările UE, cu execepția Ungariei, au rezultate pozitive pe întreg intervalul ianuarie – noiembrie, situație care se va păstra, cel mai probabil, și la final de an. Volumul total înmatriculat în acest an este de 9,6 milioane de automobile, respectiv, 11,8 milioane cu tot cu UK și EFTA.

România se află în acest an pe locul 13, după volumul înmatriculat, cu 133.238 de automobile, având o creștere de 14%, puțin sub media UE, majorarea în volum fiind de aproape 20.000 de unități, comparativ cu 2022. Pe segmentul electric, cel care a crescut cel mai rapid în Europa, România are o pondere de puțin peste 10%, comparativ cu peste 16 procente în UE.

Volumul de mașini electrice înmatriculate de țara noastră în 2023 a ajuns la 14.089 unități, fiind cu 50% peste cel de anul trecut. În toată regiunea s-au înmatriculat 1, 81 milioane de automobile 100% electrice, respectiv 1,37 milioane doar în UE, cu 48,2% mai multe decât în urmă cu un an, un volum important pentru industria auto, care a investit foarte mult în acest tip de propulsie.

În ceea ce privește evoluția mărcilor și companiilor auto, situația este una pozitivă pentru aproape toți jucătorii din piață, la finalul celor 11 luni. Dacia deține o poziție foarte bună în raport cu cei mai mulți dintre concurenții săi.

Cu un total de 44.217 autoturisme înmatriculate în noiembrie și 478.436 pe întreg intervalul, marca Dacia are o creștere de 21,5% în UE și o cotă de piață de aproape 5%, cu doar un procent sub cea a Renault, dar peste cea a Peugeot, astfel că întreg grupul Renault are în acest moment o pondere de 10,5% în UE, cu un milion de autoturisme înmatriculate, ceea ce îl plasează pe locul al treilea, după VW (2,5 milioane unități) și Stellantis (1,75 milioane unități).

Este impresionant faptul că în luna noiembrie mai multe mărci de volum, importante, au pierdut clienți, între acestea numărându-se Peugeot (-15,4%), Fiat (-13,2%), și mai ales Toyota (-10%), care este a doua cea mai vândută marcă din Europa, după VW. Pe întreg teritoriul european (plus EFTA și Marea Britanie), Dacia a ajuns la 512.055 automobile , cu 19,8% mai multe decât anul trecut, iar grupul Renault, la 1,13 milioane de unități, în creștere de asemenea cu 19,5%.

Vezi și: RABLA PLUS 2024. Cea mai accesibilă mașină electrică, de la 15.700 de euro. TOP cinci mașini electrice la prețuri ieftine

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski
Alexander Stubb: Discuțiile cu Putin urmăresc crearea condițiilor pentru o întâlnire cu Zelenski