Craioveștii și Brâncovenii, intrigi și averi. O altfel de urzeală a tronurilor

În volumul său „Bănia în Ţara Românească“, Ștefan Ștefănescu scrie:

„Prin dăruiri de sate din partea domniei, prin cumpărări, dar mai ales prin cotropiri, ei au ajuns să fie cei mai puternici boieri din Oltenia. Domnia lui Neagoe Basarab, el însuşi un Craiovesc, marchează apogeul puterii lor, fiind perioade în care ei şi-au sporit şi consolidat stăpânirile”.

Craioveștii

Boierii Craiovești sunt sursa a numeroase legende și povești despre care s-a polemizat întotdeuna în istoriografia românească. De ce au apărut aceste dispute? Răspunsul ar putea fi găsit în studierea istoriei acestor boieri încă de la sfârsitul secolului al XV-lea, acela fiind momentul istoric în care sunt atestați primii membrii ai acestei familii. Dețineau o dregătorie, principala dregătorie din Ţara Românească de fapt, bănia Craiovei.

Din neamul acestor boieri se vor ridica în următoarele două veacuri cinci domni, majoritatea având domnii însemnate și de lungă durată, cu urme importante lăsate în istorie. Neamul acesta va rezista peste secole, acumulând averi uriașe și dobândind o influență politică teribilă. Astfel, conform unei mărturii a lui Paul de Alep, vornicul Preda Brâncoveanu stăpânea peste două sute de sate în timpul lui Matei Basarab, fiind cu siguranță cel mai bogat boier al țării de atunci, iar ultimul Brâncovean, banul Grigore, era în 1819 o importantă personalitate politică. Despre el, Paul de Alep scria că era „le plus riche de tous les boiars en terres.”

Învierea. Povestea sărbătorii pascale de la paharul închinat în cinstea sultanului la consumerismul din secolul 21

O incursiune în istoria sărbătoririi de Înviere ne dezvăluie amănunte uluitoare, care pot intriga oamenii zilelor noastre dar nu miră pe niciun cetățean racordat la…

Paștele în vremea Ceaușeștilor. Povestea anilor ’80 în care Dumnezeu era interzis iar mieii erau marfă de contrabandă

Pentru tinerii vremurilor noastre, care în noaptea de Înviere dansează lasciv pe mesele cluburilor de fițe din marile orașe, prăpădind sute de euro pe roabe…

Astăzi, dacă vrem să căutăm urme ale Craioveștilor de altădată, putem face un minunat tur al ctitoriilor lăsate moștenire de ei posterității.

Centrul de putere al familiei Craioveștilor s-a dezvoltat pe teritoriul de azi al Olteniei. Aici, Craioveștii stăpâneau purtând titlul de bani. Înainte de a de descâlci această fascinantă urzeală a tronurilor ce a existat pe teritoriile noastre, înainte de a ajunge la alăturarea Craioveștilor și Brâncovenilor la început de secol XVII-lea, este indicat să ne întoarcem în timpurile în care, la Strehaia, răsărea legenda familiei Craiovescu.

Primul membru al strălucitei familii a fost Neagoe, ban al Strehaiei. Neagoe era în viață și atunci când Basarab al IV lea își începea domnia, iar despre fiul lui, Pârvu Craiovescu, știm astăzi că, pe timpul vieții sale, a deținut și funcția de vornic. Una dintre fiicele lui Neagoe, Maria, s-a căsătorit cu Ali Bey Mihaloglu, unul dintre liderii trupelor neregulate ale imperiului otoman care luptau în unități de cavalerie ușoară, cercetași sau avangardă, trupe cunoscute sub denumirea de achingii și care în anii aceia erau dislocate și pe Dunăre .

Secolul XV, mai precis începutul acestui veac, a fost unul cu o importanță semnificativă în ascensiunea acestui neam. Se vorbea despre Craiovești de parcă ar fi devenit un neam istoric deja. Reprezentanți ai familiei conduceau toată Oltenia cu mâini de fier, dezvoltând o rețea de relații internaționale cu Imperiul Otoman. În numele acestuia, Craioveștii colectau biruri și taxe și în Vidin (astăzi pe teritoriul Bulgariei).

Dinastia Craioveștilor

Dinastia Craioveștilor începe încă de atunci să lase urme ce vor dăinui peste veacuri, ridicând pe muntele Athos biserici noi. În 1510 organizează o revoltă împotriva lui Mihnea I, un voievod din dinastia Drăculeștilor cunoscut și ca „Mihnea cel Rău”. Pentru această răscoală, Craioveștii beneficiază de suportul direct al bey-ului din Nicopolis, Muhammad Bey Mihaloglu, fiu al lui Ali Mihaloglu. În mai puțin de doi ani, fiul lui Pârvu Craiovescu, Neagoe Basarab, devine voievod după alungarea lui Vlad cel Tânăr.

La moartea lui Neagoe Basarab, tânărul său urmaș, Teodosie, este înlăturat de Radu de la Afumați care a fost învins de sultanul Suleiman Magnificul tocmai din cauza trădărilor Craioveștilor.

În anul 1529 este numit domn Basarab al VI lea, iar cei care îl urcă pe tron sunt câțiva boieri care îl decapitaseră pe Radu de la Afumați. Noul domn nu va rezista prea mult, nici măcar două luni și locul său va fi luat de o locotenență domnească  neacceptată de otomani, care vor forța numirea ca domn a lui Moise Vodă.

Moise va încerca să scape de influența turcească și acest fapt va duce la îndepărtarea lui rapidă. Vlad Înecatul va urma pe tron, un domn în vremea căruia boierii Craiovești nu vor mai avea o așa mare influență, acțiunile lor fiind unele subversive, încercând mereu să îl îndepărteze. Pe timpul lui Vlad Înecatul, Craioveștii au fost privați de stăpânirea lor asupra Olteniei.

În anii domniei lui Mihai Viteazul, o familie care purta numele moșiei unde fusese întemeiată, familia Brâncoveanu, începe să devină cunoscută și să câștige treptat importanță politică, militară și chiar diplomatică. Anii în care domnea cel care va realiza prima unire a românilor sunt anii în care boierii brâncoveni dobândesc statutul de membri ai Divanului țării, încep să lase urme pe câmpurile de luptă și să îndeplinească misiuni diplomatice cu succes.

Craioveștii începeau să simtă gustul amar al declinului, în timp ce Brâncovenii, Goleștii, Bălăcenii și Cantacuzinii deveneau nume grele.

Istoricul Constantin Șerban, completându-l pe Virgiliu Drăghiceanu, susținea că familia Brâncovenilor, curtea lor, s-a dezvoltat încet într-o reședință impresionantă, cu bastion, foișor,  întărită cu contraforturi și având chiar și o palisadă în vale. În anii ce au urmat, reședința Brâncovenilor a fost înconjurată de un șanț de apă, șanț ce era alimentat direct din Olt, printr-un canal de câțiva kilometri.

Preda Brâncoveanu a fost boier în divanul țării pe vremea lui Matei Basarab. Ocupa înalta și onoranta dregătorie de mare logofăt pe vremea lui Constantin Șerban, se spunea că era cel mai bogat om din Oltenia. Era renumit pentru afacerile ce treceau granițele țării, îndeosebi pentru negoțul cu bunuri și animale de la Constantinopol. Unul dintre fii săi, Papa, s-a căsătorit cu fiica boierului Constantin Cantacuzino, Stanca.

Domnia lui Constantin Șerban va fi puternic lovită de răscoala dorobanților și a seimenilor care, în primăvara anului 1655, au luat atitudine în urma deciziei sfatului boierilor de a-i concedia și de a-i înlocui cu mercenari sârbi. În vremea aceea toată familia Brâncoveanu trăia la casele din București alături de marele logofăt. În luptele acelei răscoale a decedat, ucis, Papa Brâncoveanu iar marele logofăt și-a cumpărat viața oferindu-le răzvrătiților o sumă foarte mare de bani. Constantin a fost salvat de argați, care au pus în locul lui un copilaș de țigan.

Vezi și: Întoarcere în timp: Istoria C.A.R. Povestea primei Case de Ajutor Reciproc pe harta financiară contemporană a continentului

Familia Brâncoveanu va mai trece prin momente tragice în timpul domniei lui Mihnea al III-lea, un domn cu o cruzime legendară pentru boieri, generată de teama de a pierde tronul. Mihnea era extrem de preocupat de confiscarea averilor boierești, sub diferite pretexte inventate. Familia Cantacuzino este nevoită să fugă din țară, rămâne numai Preda Brâncoveanu care va avea un teribil sfârșit, asemănător cu al multor alți boieri: a fost ridicat de la Târgoviște și ucis prin sugrumare în casele domnești. Îngrozită, Stanca s-a mutat cu toți cei trei  copii la tatăl ei, la Mărgineni.

Istoria Brâncovenilor este scrisă și de cei trei Constantini. Primul, cel care a lăsat urmele cele mai adânci, a fost domn al Țării Românești între 1688 și 1714. Domnia sa a fost, pentru perioada respectivă, una dintre cele mai lungi. Nepotul de soră al domnului Șerban Cantacuzino a primit o avere fabuloasă drept moștenire, avere pe care a mărit-o considerabil. Deținea bunuri mobile, proprietăți și sume de bani păstrate în străinătate, în siguranță. Anii lui de domnie au fost caracterizați de o pace prelungită și de atenția unică pe care a avut-o permanent pentru dezvoltarea culturii. În urma lui Constantin Brâncoveanu au rămas numeroase edificii religioase. Este unul dintre puținii domni care a împrumutat propriul nume unui stil arhitectural eclectic. Felul în care a murit (asasinat alături de cei patru fii și de bunul său sfetnic) i-a adus peste ani mulți canonizarea.

Vezi și: Aristide Blank, „poetul rătăcit în lumea afacerilor”. Povestea secretă a milionarului interbelic, fondatorul băncii Marmorosch Blank de pe Strada Doamnei din București

Neamul Brâncovenilor nu s-a stins atunci. Dintre cei patru băieți torturați și apoi uciși la Constantinopol, copii avea numai Constantin, iar Ștefan avea o fiică. Cele șapte fiice ale domnitorului au avut copii care nu au purtat niciodată numele familiei. Peste trei veacuri, oasele lui Constantin Brâncoveanu au fost depuse într-o raclă din Biserica Sfântul Gheorghe Nou din București.

Prin Constantin III Brâncoveanu, care s-a întors dintr-o lungă pribegie alături cu bunica lui, familia Brâncoveanu a reușit să se ridice din nou și să conteze în viața politică. Constantin a ajuns chiar mare ban al Țării Românești, în anii aceia cea mai înaltă dregătorie, după cea de domnitor. S-a căsătorit cu Maria, fiica lui Toma Crișant Coflogeanu, împreună au avut doi băieți, pe Emanuel și Nicolae, ultimul fiind căsătorit de trei ori fără a avea urmași.  Emanuel s-a căsătorit cu fiica lui Dumitru Sturdza, Zoe, femeie care îi va dărui doi copii, pe Elena și pe Grigore Brâncoveanu. Grigore va fi ultimul bărbat Brâncoveanu, cel care va stopa descendența pe linie masculină.

Te mai poți documenta și despre: Constantin Poroineanu – unul dintre cei mai bogați români ai secolului 19. Finalul tragic al moșierului a scris istorie în România

Prin fiicele lui Constantin Brâncoveanu, familia a reușit să se mențină până la jumătatea secolului al XIX lea. În anii aceia încă puteau fi numărate aproape 200 de familii care își aveau originile din Constantin Brâncoveanu.

Dintre urmașii care au lăsat urme în istorie trebuie amintiți Alexandru Ipsilanti, Gheorghe Bibescu, Barbu Știrbei, Barbu Catargiu, Gheorghe Grigore Cantacuzino sau Nicolae Kretzulescu.

Te mai poate interesa și: Georgescu- Fuerea – familia din Dalass-ul ialomițean obligată să își incendieze averea. Adevărata poveste de aur a milionarilor de carton care au pus bazele kitsc-ului românesc în materie de turism