Știri politică

Fifor (PSD) îl atacă din nou pe Bolojan, despre care spune că ar fi un ”Robin Hood original”. ”Tai de la cei săraci pentru a da la cei privilegiați”

18 Aug, 12:28 • Stefan Simion
Liderul PSD Arad, Mihai Fifor, a lansat, luni, un nou atac dur la adresa premierului Ilie Bolojan, reproșăndu-i acestuia măsurile de reformă, în stilul unui ”Robin Hood original, neaoș românesc”. ”Reforma nu înseamnă să tai de la cei săraci pentru a da la cei privilegiați”,
Fifor (PSD) îl atacă din nou pe Bolojan, despre care spune că ar fi un ”Robin Hood original”. ”Tai de la cei săraci pentru a da la cei privilegiați”

Într-o postare pe Facebook, Fifor îl critică pe Bolojan atât pentru măsurile de austeritate inițiate, cât și pentru discursul public prin care induce ”haos și panică”.

Liderul PSD Arad îl compară pe premier cu un ”Robin Hood original, neaoș românesc”, care taie ”de la cei săraci pentru a da la cei privilegiați”.

Citește și Guvernul taie pensiile pentru a nu pica în categoria „junk”. Cât vor pierde pensionarii de la 1 ianuarie

Mihai Fifor îi cere lui Ilie Bolojan să redea românilor ”încrederea că guvernul poate duce lupta cea mare”, prin măsuri contra evaziunii și a ”beneficiilor nesimțite” acordate celor ”mufati politic de ani de zile”, notează romaniatv.net.

Totodată, social-democratul îi sugerează șefului Executivului să nu mai folosească ”atât de lejer termeni care induc haos și panică”, precum ”recesiune, incapacitate de plată, junk”.

Sfatul lui Fifor pentru Bolojan: ”Încruntați sprânceana acolo unde trebuie”

”Recesiune, incapacitate de plată, junk… cu câtă ușurință folosește aceste cuvinte premierul Bolojan, tocmai cel care ar trebui să transmită românilor și investitorilor încredere, siguranță, calm. Nu panică. Nu presiune. Nu stres zilnic. Nu cosmarul disponibilizărilor, al pierderii locurilor de muncă, al blocării investițiilor și al sufocării mediului de afaceri.
Reforma nu înseamnă distrugere. Reforma nu înseamnă să te joci cu viețile și destinele românilor. Reforma nu înseamnă să tai de la cei săraci pentru a da la cei privilegiați. Ca un fel de Robin Hood original, neaoș românesc.
Românii sunt speriați, mediul de afaceri e panicat, economia se blochează. Și, în tot acest timp, nimic despre cea mai grea bătălie pe care premierul ar trebui să o ducă: cea cu evazionistii din această țară. Cu hoții și ticăloșii conectați politic la buget. Cu cei care fac averi pe spinarea investițiilor în educație sau sănătate. Chiar nimeni nu ne spune nimic despre tunul microbuzelor școlare, de pildă?
Da, domnule premier! Vă vrem în linia întâi a luptei cu evaziunea, cu cei care nu își achită obligațiile la stat, cu cei cu beneficii nesimțite, mufati politic de ani de zile. Îi știți și îi știm. Mergeți peste ei. Arătați-i oamenilor. Redați-le încrederea că guvernul poate duce lupta cea mare. Pentru români. Nu cu românii corecți și cinstiți.
Redați speranța dascălilor, angajaților din administrație, mediului de afaceri, pensionarilor. Arătați că ați înțeles că barda e pentru ticăloși, nu pentru cei corecți, care sunt cei mai loviți de cruciada dvs. cu deficitul.
Și, dacă îmi permiteți o sugestie, încercați să nu mai folosiți atât de lejer termeni care induc haos și panică. Sunteți un vector pentru tot ce mișcă în țara asta. Nu supralicitati. Nu așa se fac lucrurile: cu panică și amenințare continuă. Oamenii sunt deja destul de obosiți și dezbinați după anul care a trecut. Încruntați sprânceana acolo unde trebuie.
Sau, dacă lucrurile sunt chiar atât de grave, veniți în fața Parlamentului și explicați de ce, cu un buget votat pe 2025 și îmbrățișat de toate forțele politice, suntem azi aici. Pentru că a spune, în luna august, că putem intra în incapacitate de plată e grav. Foarte grav. Ce s-a schimbat în bugetul aprobat pe 2025 în opt luni? Buget construit de oameni care azi sunt tot acolo, lângă dumneavoastră. Cine și când a mințit?
Este esențial pentru credibilitatea și sustenabilitatea cruciadei reducerii deficitului să lămuriți aceste lucruri. Sau să nu mai folosiți atât de lejer termeni care, deocamdată, fac un singur lucru: PANICHEAZĂ”, a scris Mihai Fifor pe rețeaua de socializare, luni dimineață, înainte de ședința social-democraților privind modificările ce ar trebuie aduse, în opinia lor, la proiectul ordonanței de urgență ce vizează suspendarea unor finanțări din PNRR și programul ”Anghel Sailgny”.

Citește și Guvernul taie pensiile pentru a nu pica în categoria „junk”. Cât vor pierde pensionarii de la 1 ianuarie

Urmărește Daily Business pe Google News
Numele meu este Ștefan Simion și sunt absolvent al Facultății de Jurnalism din București. În ultimii ani am lucrat pe postul de redactor în mai multe instituții de presă din România, iar acum ... citește mai mult
Alte articole
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în dulapul unei femei
Comoara ascunsă sub ruinele Pompeiului: Obiecte de machiaj, parfumuri și bijuterii, descoperite în ...
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, Roosevelt și Stalin la Yalta, în februarie 1945. Oare vor reuși?
Trump, Xi și Putin vor să își împartă lumea, așa cum au făcut cei trei mari lideri, Churchill, ...
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate de credincioși
Când începe Postul Crăciunului în 2026. Zilele cu dezlegare la pește și tradițiile respectate ...
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere a copilului
Părinții care revin mai devreme la muncă ar putea primi aceeași sumă ca indemnizația de creștere ...
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea facturilor marilor consumatori industriali
Garanții de stat pentru energia regenerabilă, soluția analizată de autorități pentru reducerea ...
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. Ce se întâmplă cu taxele, salariile și pensiile
Alexandru Nazare anunță reduceri de cheltuieli în instituțiile statului pentru bugetul din 2027. ...
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul mediu de cumpărături
Black Friday 2026: Românii au cheltuit 763 de milioane de lei până la ora 17:45. Cât a ajuns coșul ...
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care călătoresc în țară
Suedia reintroduce controalele la frontiere până în mai 2027. Avertismentul MAE pentru românii care ...
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre societatea informațională și democrație
Premierul Luca Niculescu, despre una dintre marile provocări ale lumii contemporane: Relația dintre ...
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință cu un audit
Barajul de la Mihăileni, blocat de ani de zile. Ministrul Mediului cere reautorizarea urgentă și amenință ...
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate de ancheta privind scorul FICO
Băncile din România riscă noi amenzi de la Consiliul Concurenței. Zece instituții financiare, vizate ...
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie pentru a primi bani din această lună
Ajutor pentru încălzire 2026-2027. Românii care trebuie să depună cererile până pe 20 noiembrie ...
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială le aduc alegerilor: „Vocea legitimă a cetățeanului riscă să nu se mai audă”
Nicușor Dan avertizează asupra riscurilor pe care manipularea algoritmică și inteligența artificială ...