Știri interne

Curtea de Apel București suspendă executarea a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar Bolojan

31 Jul, 15:29 • Redactia DailyBusiness
Curtea de Apel București a dispus suspendarea executării a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar condus de Ilie Bolojan, în urma unor acțiuni formulate de Partidul Social Democrat (PSD), potrivit minutelor publicate de instanță.
Curtea de Apel București suspendă executarea a șase hotărâri adoptate de Guvernul interimar Bolojan

Curtea de Apel București a pronunțat joi deciizle, care sunt executorii de drept și produc efecte până la soluționarea pe fond a cererilor de anulare a actelor administrative. Hotărârile pot fi atacate cu recurs, în termen de cinci zile de la comunicare, însă recursul nu suspendă executarea măsurii dispuse de instanță.

Curtea de Apel București a suspendat Hotărârea Guvernului nr. 509/2026, care modifică regimul unor arii naturale protejate și declararea ariilor speciale de conservare din rețeaua ecologică europeană Natura 2000 din România.

Instanța a suspendat, de asemenea, Hotărârea Guvernului nr. 569/2026 privind procedura de acordare a beneficiului pentru locuire și a beneficiului de tranziție pentru persoanele adulte cu handicap, inclusiv normele privind suspendarea, modificarea și încetarea acestor drepturi.

Celelalte hotărâri suspendate sunt, după cum urmează:

– Hotărârea Guvernului nr. 545/2026, privind modificarea organizării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale și a Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor;
– Hotărârea Guvernului nr. 546/2026, privind aprobarea nivelului cotizației pentru interconectarea cu organizații internaționale de schimb de organe în anul 2026;
– Hotărârea Guvernului nr. 547/2026, privind reorganizarea Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin;
– Hotărârea Guvernului nr. 571/2026, a cărei executare a fost, de asemenea, suspendată până la soluționarea cauzei pe fond.

În mai multe dintre dosare, Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiate cererile de intervenție formulate în cauză.

Citește și: Curtea de Apel București (CAB) a anulat decizia premierului Ilie Bolojan privind înființarea Comitetului pentru analiza legilor Justiției

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rectificare bugetară: 3,2 miliarde de lei în plus pentru sănătate și 2 miliarde pentru primării
Rectificare bugetară: 3,2 miliarde de lei în plus pentru sănătate și 2 miliarde pentru primării
Accidentul feroviar din Spania, dă o nouă lovitură guvernului Sánchez, înaintea alegerilor (CNN)
Accidentul feroviar din Spania, dă o nouă lovitură guvernului Sánchez, înaintea alegerilor (CNN)
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, demisionează înainte de încheierea mandatului
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, demisionează înainte de încheierea mandatului
CURS: 77% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
CURS: 77% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
Luca Niculescu a discutat cu Mark Rutte despre securitatea Mării Negre și amenințările hibride de pe Flancul Estic al NATO
Luca Niculescu a discutat cu Mark Rutte despre securitatea Mării Negre și amenințările hibride de ...
BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, spune CEO-ul Maria Rousseva
BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, ...
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut ...
CNSP estimează o scădere de 0,4% a economiei României în 2026 și o inflație de 8,4%
CNSP estimează o scădere de 0,4% a economiei României în 2026 și o inflație de 8,4%
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu 18%
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu ...
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce condiții trebuie să respecte românii
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce ...
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de BCR
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de ...
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți”
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții ...
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații către presă
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații ...
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate la energie
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate ...
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, analizate într-un grup de lucru
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, ...
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină funcțional în 2028
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină ...
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi