Actualitate

Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la aproape 68%. CNAIR cere accelerarea șantierului

26 Jul, 11:00 • Bugiu ⁠Ana Maria
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, între Joița și Corbeanca, se apropie de 68%, iar pe unele sectoare au fost așternute deja primele două straturi de asfalt. Directorul CNAIR, Cristian Pistol, avertizează însă că ritmul de execuție trebuie accelerat pentru ca proiectul să fie finalizat la termenul contractual, în aprilie 2027.
Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la aproape 68%. CNAIR cere accelerarea șantierului

Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord, care face legătura între Joița și Corbeanca, au ajuns la un stadiu fizic de aproape 68%, însă pentru respectarea termenului contractual de finalizare, stabilit pentru aprilie 2027, este nevoie de accelerarea ritmului de execuție pe sectoarele unde progresul este mai redus. Anunțul a fost făcut de directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol.

Te-ar mai putea interesa și: CNAIR avertizează șoferii. Site-uri neautorizate vând roviniete mai scumpe cu până la 30%

Lucrările la lotul 1 al Autostrăzii A0 Nord au ajuns la aproape 68%. CNAIR cere accelerarea șantierului

Potrivit acestuia, asocierea de constructori români și italieni Retter-Pizzarotti este mobilizată pe șantier cu aproximativ 780 de muncitori și 340 de utilaje, care lucrează pe cei 17,5 kilometri ai acestui tronson al Autostrăzii de Centură a Capitalei.

Pe sectorul cuprins între kilometrii 12+100 și 20+000, lucrările au avansat semnificativ, fiind deja așternute primele două straturi de asfalt – stratul de bază și binderul. Următoarele etape vor consta în aplicarea stratului final de uzură și realizarea marcajelor rutiere, după finalizarea celorlalte lucrări aflate în desfășurare pe acest tronson.

În paralel, lucrările la terasamente sunt aproape încheiate, gradul de execuție ajungând la 99%. Constructorii continuă amenajarea rampelor pasajelor de la kilometrii 18+303 și 19+595, precum și realizarea parcărilor de scurtă durată prevăzute în proiect.

Pe sectorul dintre kilometrii 2+300 și 12+100 se lucrează atât la terasamente, cât și la rampele pasajelor peste autostradă amplasate la kilometrii 4+552 și 7+864, unde lucrările sunt în diferite stadii de execuție.

În ceea ce privește structurile de artă, CNAIR precizează că la pasajul peste DJ601A și la podurile peste râurile Dâmbovița și Bâldana constructorii execută în prezent plăcile de suprabetonare. Totodată, la podul peste râul Colentina, la traversările căii ferate București–Ploiești și Mogoșoaia–Buftea, precum și la breteaua nodului rutier cu DN1A, se lucrează la realizarea suprastructurilor. În cazul pasajelor situate la kilometrii 12+130, 18+303 și 19+595, suprastructura a fost deja finalizată.

Cristian Pistol a atras atenția că, deși lucrările au avansat, constructorul trebuie să accelereze ritmul de execuție pe zonele rămase în urmă pentru ca proiectul să fie finalizat la termen. CNAIR monitorizează permanent evoluția șantierului și urmărește respectarea graficului de execuție.

Contractul pentru realizarea lotului 1 al Autostrăzii A0 Nord are o valoare de 815,07 milioane de lei, fără TVA, și este finanțat prin Programul Transport 2021-2027.

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Rectificare bugetară: 3,2 miliarde de lei în plus pentru sănătate și 2 miliarde pentru primării
Rectificare bugetară: 3,2 miliarde de lei în plus pentru sănătate și 2 miliarde pentru primării
Accidentul feroviar din Spania, dă o nouă lovitură guvernului Sánchez, înaintea alegerilor (CNN)
Accidentul feroviar din Spania, dă o nouă lovitură guvernului Sánchez, înaintea alegerilor (CNN)
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, demisionează înainte de încheierea mandatului
Christine Lagarde, președinta Băncii Centrale Europene, demisionează înainte de încheierea mandatului
CURS: 77% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
CURS: 77% dintre români consideră că țara merge într-o direcție greșită
Luca Niculescu a discutat cu Mark Rutte despre securitatea Mării Negre și amenințările hibride de pe Flancul Estic al NATO
Luca Niculescu a discutat cu Mark Rutte despre securitatea Mării Negre și amenințările hibride de ...
BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, spune CEO-ul Maria Rousseva
BRD a crescut creditarea cu 12% în primele nouă luni din 2026, în pofida incertitudinilor economice, ...
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut suplimentări de 60 de miliarde de lei
Rectificarea bugetară, pe masa Guvernului: Sănătatea și Agricultura, prioritare. Ministerele au cerut ...
CNSP estimează o scădere de 0,4% a economiei României în 2026 și o inflație de 8,4%
CNSP estimează o scădere de 0,4% a economiei României în 2026 și o inflație de 8,4%
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu 18%
OMV Petrom a raportat un profit net de 4,1 mld. lei în primele nouă luni din 2026, în creştere cu ...
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce condiții trebuie să respecte românii
Programul Rabla se redeschide pe 3 noiembrie. Până la 18.500 de lei pentru o mașină electrică. Ce ...
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de BCR
Alro semnează o facilitate de credit de 260 mil. dolari cu un sindicat de şase bănci, coordonat de ...
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții nu trebuie să se confrunte cu dificultăți”
Premierul anunță o decizie urgentă pentru deblocarea finanțărilor din Sănătate: „Pacienții ...
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații către presă
Pete Hegseth îl demite pe strategul militar al Pentagonului, în urma unor presupuse scurgeri de informații ...
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate la energie
BNS critică subvențiile pentru companiile energo-intensive și cere explicații pentru prețurile ridicate ...
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Guvernul ar putea aproba vineri prima rectificare bugetară din 2026
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, analizate într-un grup de lucru
Romsilva trebuie să prezinte până la 1 decembrie un prim proiect de reorganizare. Inechitățile salariale, ...
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină funcțional în 2028
APIA investește 93,6 milioane de lei într-un portal unic pentru fermieri, care ar urma să devină ...
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi
BVB a deschis în creștere pe majoritatea indicilor ședința de tranzacționare de joi