Știri interne

Facturile la energie, o problemă! Mai mult de 20% din gospodăriile din România sunt sub pragul sărăciei după achitarea acestora!

09 Nov, 16:29 • Oprea Alina
În condițiile plafonării prețurilor, mai mult de un sfert din populația României au probleme cu facturile. Achitarea facurilor la energie determină poziționarea gospodăriilor sub pragul sărăciei!
Facturile la energie, o problemă! Mai mult de 20% din gospodăriile din România sunt sub pragul sărăciei după achitarea acestora!

Un procent de 37% din gospodăriile din România cheltuie mai mult de 10% din veniturile lor pe facturile aferente energiei, conform datelor prezentate de președintele Centrului pentru Studiul Democrației (CSD), George Jiglău. Această ședință a fost într-o dezbatere de specialitate, precum a transmis Agerpres. Totodată, foarte multe gospodării din România consumă peste mediană, mai exact un procent de 21%, după ce își plătesc factura la energie coboară sub pragul de sărăcie.

„În toamna lui 2021, practic au început creşterile acelea mari de preţuri, care au dus peste tot în Europa, nu doar în România, la nevoia de a implementa scheme de ajutor pentru populaţie, care de cele mai multe ori au luat forma a ceea ce am ajuns să numim plafonare-compensare.

În 2022, indicatorul 2M, care ilustrează problema facturilor foarte mari, acel procent din populaţie care cheltuie peste dublul medianei pentru energie, este la 21,7%, în uşoară creştere de la 18%, 20% şi 19% în precedenţii trei ani. Indicatorul M/2 este cel care ni-i arată pe cei care cheltuie mai puţin de jumătatea medianei, implicit consumă foarte puţin, iar valoarea este oarecum asemănătoare cu cea din urmă cu doi ani, la 19,8% pentru anul 2022.

O să trec la indicatorul de 10%, acele gospodării care cheltuie mai mult de 10% din venit pe energie pentru toate tipurile de energie pe care le consumăm într-o gospodărie. Acest indicator este acum la 37,3%, în creştere de la 33% în 2021. Deci, avem 37,3% dintre gospodării care cheltuie mai mult de 10% din venitul lor pe energie.”, a declarat Jiglău, conform Economedia.

Vezi mai multe despre: Iată cât câștigă un agent imobiliar în România! Salariile depășesc cu mult orice așteptare

Factură uriasă la energie

Sub pragul de sărăcie după plata facturii de energie!

În același context,mai mult de un sfert din gospodăriile din România coboară sub pragul de sărăcie după ce achită factura la energie.

„Mai avem acele gospodării care consumă peste mediană şi care, după ce îşi plătesc facturile la energie, coboară sub pragul de sărăcie. Pragul de sărăcie se referă la acel prag de sărăcie statistic pe care îl folosim atunci când încercăm să determinăm ce procent din populaţie se află în sărăcie monetară, iar acesta reprezintă 60% din venitul median.

Aşadar, 21% dintre gospodăriile din România consumă peste mediană, au consumuri mai mari, şi după ce îşi plătesc factura la energie coboară sub pragul de sărăcie. Ce este foarte clar din aceste grafice este faptul că indicatorul s-a dublat de la 10,5% şi în 2021 şi în 2020, de la 7,8% în 2019, acum am ajuns la 21%.

Deci, o stare de sărăcie care este asociată cu plata facturilor la energie în care poate nu vorbim despre incapacitatea unei gospodării de a se încălzi, dar, o dată plătite acele facturi, coboară sub pragul de sărăcie. Adică, trebuie să prioritizeze energia, dar făcând asta trebuie să tăiem masiv cheltuielile pentru alte nevoi pe care le am în gospodăria mea.”, a adăugat acesta, potrivit sursei citate.

Bineînțeles, sunt anumiți indicatori specifici care fac referire la sărăcia energetică, precum: 2M – dublul ponderii medianei naţionale, LIHC (Low Income High Cost) – venituri mici şi costuri mari cu energia, M/2 – jumătatea medianei naţionale.

În decursul zilei de joi, Observatorul Român al Sărăciei Energetice a organizat o dezbatere prin intermediul căreia a fost analizat impactul pe care creșterile prețurilor la energie din sezonul rece 2021-2022 l-a avut asupra populației, în condiţiile aplicării măsurilor de plafonare şi compensare a facturilor pentru contracararea crizei energetice.

Entitatea reprezintă un proiect care a fost efectuat de Centrul pentru Studiul Democraţiei, “think-tank” și a fost înființat în anul 2006 în cadrul Departamentului de Ştiinţe Politice, Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj, în cadrul căreia funcţionează ca un Centru de cercetare acreditat.

 

Goerge Jiglău, despre facturile la energie
Goerge Jiglău, despre facturile la energie

Vezi mai multe despre: Gabriela Firea, vești bune la început de 2023: „Programul social național pentru creșterea natalității este un succes”

Urmărește Daily Business pe Google News
Alte articole
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Atacurile rusești au lăsat mii de gospodării fără electricitate în Ucraina, afirmă Zelenski
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Trump spune că SUA nu se grăbesc să ajungă la un acord cu Iranul
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații despre deficitul bugetar
Luca Niculescu nu va participa luni la „Ora prim-ministrului”, unde AUR l-a chemat pentru explicații ...
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Un minor rus reținut, după ce a amenințat cu un atentat la Muzeul-rezervație Țarițîno din Moscova
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Binance a acoperit 90% din pierderile de 6,3 miliarde de dolari provocate de atacul cibernetic
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Proteste în Germania: Ce revendică organizatorii și cum reacționează clasa politică
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Serbia comemorează doi ani de la tragedia din gara Novi Sad
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele de război comise de Rusia
Kallas avertizează că o eventuală revenire a lui Putin la summitul G20 ar risca să normalizeze crimele ...
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care Radu Miruță și Diana Buzoianu
USR și-a ales noua conducere. Dominic Fritz va fi susținut de șapte vicepreședinți, printre care ...
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa securității regionale
Bulgarii votează în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, pe fondul amenințărilor la adresa ...
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a întâlnit cu liderii partidelor parlamentare
Donald Tusk exclude un compromis în privința Tribunalului Constituțional. Președintele Nawrocki s-a ...
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale din Marea Neagră
Zelenski a convenit cu președintele Erdogan să colaboreze pentru menținerea coridorului de cereale ...
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice între SUA și Brazilia
Rubio se va întâlni cu ministrul brazilian de Externe, într-un moment marcat de tensiuni diplomatice ...
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră
Patru cutremure s-au produs în zona Vrancea și unul în Marea Neagră