- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Bumbeneci Diana

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să îmi stabilesc un obiectiv care să mă definească indiferent de negura vremii: să îmi creez o „amprentă” și la fiecare pas, să pot lăsa ceva frumos în urma mea. Am început să cochetez cu lumea vastă a jurnalismului încă de acum 10 ani, dar iată că și în prezent mă ocup de același lucru. Absolvent al Facultății de Științe ale Educației și al masterului de Jurnalism – Comunicare Organizațională, al masterului de Psihologie Clinică, Hipnoză și Intervenții Terapeutice de Scurtă Durată am învățat că puterea comunicării și a cuvântului bine spus, sau bine scris la momentul potrivit, ar putea schimba cu adevărat percepții, dar mai ales am învățat că să îi înțelegi pe ceilalți te va ajuta să te înțelegi pe tine. Am lucrat în televiziune, radio, redacții ale ziarelor cu peste 25 de ani vechime, iar de trei ani lucrez și în mediul online. La Daily Business voi crea o legătură de prietenie cu cititorii, prin materialele transmise cu obiectivitate, integritate și transparență. Prin studiul în psihologie și fotografia, am înțeles de ce este bine să transmiți frumosul celor din jur, iar ca absolvent al Cursului pentru Jurnaliștii care transmit din zone de conflict – organizat de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, am înțeles cât de important este să te menții un om neschimbat, înțelept și mai ales cu principii. Ei bine, toate acestea se vor putea vedea în materialele mele, realizate aici.
Cum arată jamonul din Spania pe care românii dau și 6.000 lei/bucată
Cum arată jamonul din Spania pe care românii dau și 6.000 lei/bucată
Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa: „Aici sunt salarii de mizerie, de asta pleacă românii”
Bogdan Hossu, președinte Cartel Alfa: „Aici sunt salarii de mizerie, de asta pleacă românii”
Avertisment de ultimă oră. Vremea severă face probleme în 16 județe și pe autostrăzile A2 și A3
Avertisment de ultimă oră. Vremea severă face probleme în 16 județe și pe autostrăzile A2 și A3
Meteo 14-19 decembrie. Se schimbă radical vremea în România
Meteo 14-19 decembrie. Se schimbă radical vremea în România
Cariera de inginer mecanic în România. Cum poți câștiga salariu de 1.500 de euro, tichete de masă, vouchere de vacanţă și maşină
Cariera de inginer mecanic în România. Cum poți câștiga salariu de 1.500 de euro, tichete de masă, ...
De câți ani vechime ai nevoie pentru a primi o pensie de 6.000 de lei
De câți ani vechime ai nevoie pentru a primi o pensie de 6.000 de lei
Ligia Deca, despre majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. „Să atragem din ce în ce mai mulți tineri profesioniști către cariera didactică”
Ligia Deca, despre majorarea cu 50% a salariilor profesorilor. „Să atragem din ce în ce mai mulți ...
Bani pentru două milioane de români. Cine ar putea primi bani mai mulți din iulie 2024
Bani pentru două milioane de români. Cine ar putea primi bani mai mulți din iulie 2024
Vreme complet neobișnuită în România. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Vreme complet neobișnuită în România. Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni
Vouchere de 5.000 de euro pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii
Vouchere de 5.000 de euro pentru o categorie de români. Cine sunt beneficiarii
O nouă subvenție pentru români în 2024. Anunțul ministrului Florin Barbu
O nouă subvenție pentru români în 2024. Anunțul ministrului Florin Barbu
Data la care românii primesc pensiile indexate în ianuarie 2024. Simona Bucura Oprescu, anunț pentru români
Data la care românii primesc pensiile indexate în ianuarie 2024. Simona Bucura Oprescu, anunț pentru ...
Preț carburanți 12 decembrie. Benzina și motorina s-au scumpit. Lista prețurilor
Preț carburanți 12 decembrie. Benzina și motorina s-au scumpit. Lista prețurilor
O nouă pensie pentru români, începând cu 2024. Legea a trecut de Senat
O nouă pensie pentru români, începând cu 2024. Legea a trecut de Senat
Impozite 2024. Marcel Ciolacu vorbește despre taxele românilor. „Am scos nişte excepţii”
Impozite 2024. Marcel Ciolacu vorbește despre taxele românilor. „Am scos nişte excepţii”
Meteo 12-17 decembrie. Meteorologii anunță cum va fi vremea în toată țara
Meteo 12-17 decembrie. Meteorologii anunță cum va fi vremea în toată țara
Care este bugetul familiei pentru cadourile de sărbători și ce-și doresc copiii de Crăciun. Ce poți face cu 195 de lei?
Care este bugetul familiei pentru cadourile de sărbători și ce-și doresc copiii de Crăciun. Ce poți ...
Job remote, zile de concediu suplimentare și 3.500 de euro net pe lună salariu. Ce prevede jobul de dezvoltator node.js în România
Job remote, zile de concediu suplimentare și 3.500 de euro net pe lună salariu. Ce prevede jobul de ...
El este românul care are o pensie de 95.000 lei pe lună. Este cea mai mare pensie din România
El este românul care are o pensie de 95.000 lei pe lună. Este cea mai mare pensie din România
Amenzi mai mari pentru şoferii români. Cât va costa depășirea vitezei cu peste 50 km/h
Amenzi mai mari pentru şoferii români. Cât va costa depășirea vitezei cu peste 50 km/h
Supermarketul din România care va desființa complet giganții Lidl, Kaufland sau Mega Image! Se extinde masiv și triplează numărul de angajați
Supermarketul din România care va desființa complet giganții Lidl, Kaufland sau Mega Image! Se extinde ...
ROBOR 11 decembrie. Banca Națională face anunțul pentru toți românii cu credite în lei
ROBOR 11 decembrie. Banca Națională face anunțul pentru toți românii cu credite în lei
Obligații noi pentru românii care stau la bloc. Câți bani trebuie să plătească, de fapt, potrivit Legii Asociației de Proprietari 2024
Obligații noi pentru românii care stau la bloc. Câți bani trebuie să plătească, de fapt, potrivit ...
Se dau fonduri europene pentru achiziția de utilaje. AFIR pune bani la bătaie pentru români pe 20 decembrie
Se dau fonduri europene pentru achiziția de utilaje. AFIR pune bani la bătaie pentru români pe 20 ...
Pensiile vor crește în fiecare an în luna ianuarie. Ministrul Muncii anunță ce valoare va avea punctul de pensie în 2024
Pensiile vor crește în fiecare an în luna ianuarie. Ministrul Muncii anunță ce valoare va avea punctul ...
România, obligată să implementeze salariul minim european. Eugen Tomac: „Nivelul de salarizare este în continuare mic”
România, obligată să implementeze salariul minim european. Eugen Tomac: „Nivelul de salarizare este ...
Atenție! Se întrerupe energia electrică în zeci de localități! Lista programărilor pentru săptămâna 11-15 decembrie
Atenție! Se întrerupe energia electrică în zeci de localități! Lista programărilor pentru săptămâna ...
Cutremur în România, în dimineața zilei de 11 decembrie! INCDFP anunță orașele în care a fost resimțit seismul
Cutremur în România, în dimineața zilei de 11 decembrie! INCDFP anunță orașele în care a fost ...
Meteo 10-15 decembrie. ANM anunță burniță, ceață și temperaturi extrem de scăzute
Meteo 10-15 decembrie. ANM anunță burniță, ceață și temperaturi extrem de scăzute
INVESTALIM 2023. Ministrul Florin Barbu anunță câte proiecte s-au depus în România
INVESTALIM 2023. Ministrul Florin Barbu anunță câte proiecte s-au depus în România
Record absolut de generozitate la Festivalul Brazilor de Crăciun: 1 milion de euro, pentru accesul real la educație al copiilor vulnerabili
Record absolut de generozitate la Festivalul Brazilor de Crăciun: 1 milion de euro, pentru accesul real ...
Pensii 2024. Daniel Baciu: „Efectiv oamenii vor primi toți pensiile recalculate”
Pensii 2024. Daniel Baciu: „Efectiv oamenii vor primi toți pensiile recalculate”
COD GALBEN de polei, ghețuș și burniță. ANM anunță zonele afectate
COD GALBEN de polei, ghețuș și burniță. ANM anunță zonele afectate
Continuă scandalul facturilor la gaze și energie electrică. Reacția ANRE
Continuă scandalul facturilor la gaze și energie electrică. Reacția ANRE
Mersul trenurilor 2023-2024. Noile schimbări intră în vigoare azi
Mersul trenurilor 2023-2024. Noile schimbări intră în vigoare azi
Primă de 17.000 de euro fiecărui angajat. O renumită companie aduce mari venituri în pragul sărbătorilor
Primă de 17.000 de euro fiecărui angajat. O renumită companie aduce mari venituri în pragul sărbătorilor
Salariul minim ar putea să scadă de la 1 ianuarie 2024 pentru 1,5 milioane de români. Cine sunt cei afectați
Salariul minim ar putea să scadă de la 1 ianuarie 2024 pentru 1,5 milioane de români. Cine sunt cei ...
Ce prevede jobul de inginer proiectant de nave. Între 900 şi 1.100 de euro net pe lună pentru acest loc de muncă!
Ce prevede jobul de inginer proiectant de nave. Între 900 şi 1.100 de euro net pe lună pentru acest ...
Icoane din epoca lui Constantin Brâncoveanu și Mihai Viteazul, scoase la licitație. Ce piese de la 1600 poți cumpăra la Artmark
Icoane din epoca lui Constantin Brâncoveanu și Mihai Viteazul, scoase la licitație. Ce piese de la ...
Crescătorii de animale primesc  2.000.000 euro/proiect! Cum se pot accesa fondurile
Crescătorii de animale primesc 2.000.000 euro/proiect! Cum se pot accesa fondurile
Jobul de consilier juridic în dreptul muncii în 2023. Cum să câștigi mii de euro, tichete de masă și bonusuri speciale
Jobul de consilier juridic în dreptul muncii în 2023. Cum să câștigi mii de euro, tichete de masă ...
Tu ai auzit de jobul de coordonator de retenţie şi loialitate? Iată cât de ușor se poate câștiga un salariu de 1300 de euro la acest loc de muncă
Tu ai auzit de jobul de coordonator de retenţie şi loialitate? Iată cât de ușor se poate câștiga ...
Se deschide Winter Land. Marile atracții ale unuia dintre cele mai spectaculoase târguri de Crăciun
Se deschide Winter Land. Marile atracții ale unuia dintre cele mai spectaculoase târguri de Crăciun
Meteo de weekend. ANM anunță cum va fi vremea sâmbătă și duminică
Meteo de weekend. ANM anunță cum va fi vremea sâmbătă și duminică
Meteo 8-15 decembrie. România, lovită de intensificări ale vântului și ninsori
Meteo 8-15 decembrie. România, lovită de intensificări ale vântului și ninsori
Milioane de euro de la MADR pentru acești români. Se oferă un nou sprijin de la stat
Milioane de euro de la MADR pentru acești români. Se oferă un nou sprijin de la stat
ANAF vinde bunurile de sărbători. Magazinele din România unde îţi poţi reînnoi garderoba sau decora casa cu câţiva lei
ANAF vinde bunurile de sărbători. Magazinele din România unde îţi poţi reînnoi garderoba sau decora ...
Ministrul de Finanțe anunță vești bune pentru beneficiarii proiectelor prin PNRR. 4 mari schimbări majore
Ministrul de Finanțe anunță vești bune pentru beneficiarii proiectelor prin PNRR. 4 mari schimbări ...
Un nou semnal de alarmă pentru 2024! Sunt vizați toți proprietarii de case, terenuri sau mașini
Un nou semnal de alarmă pentru 2024! Sunt vizați toți proprietarii de case, terenuri sau mașini
Noi reguli fiscale pentru România. Viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea: „Reformarea cadrului actual de guvernanţă economică ar trebui să asigure atât sustenabilitatea finanţelor publice”
Noi reguli fiscale pentru România. Viceguvernatorul BNR, Leonardo Badea: „Reformarea cadrului actual ...
Românii se vor putea bucura de Autostrada Litoralului. Data la care va fi gata proiectul ce face legătura între A4 și stațiunile din sud
Românii se vor putea bucura de Autostrada Litoralului. Data la care va fi gata proiectul ce face legătura ...
Ce cheltuieli vor fi mai mari în 2024. Ministrul Boloș: „Actualizarea cu prețul de consum este prevăzută de lege”
Ce cheltuieli vor fi mai mari în 2024. Ministrul Boloș: „Actualizarea cu prețul de consum este prevăzută ...
Ligia Deca, despre majorarea salariilor din învățământ: „Creştere de peste 50% pe media salariilor din învăţământ faţă de ce aveam înainte de luna iunie”
Ligia Deca, despre majorarea salariilor din învățământ: „Creştere de peste 50% pe media salariilor ...
Noi precizări cheie cu privire la Pilonul II. Ce se va întâmpla cu contribuțiile în 2024
Noi precizări cheie cu privire la Pilonul II. Ce se va întâmpla cu contribuțiile în 2024
Meteo 27 noiembrie - 25 decembrie. ANM a actualizat prognoza pe patru săptămâni
Meteo 27 noiembrie – 25 decembrie. ANM a actualizat prognoza pe patru săptămâni
Incredibil! Cea mai mare pensie din România este echivalentul a 45 de salarii minime nete
Incredibil! Cea mai mare pensie din România este echivalentul a 45 de salarii minime nete
Consiliul UE a aprobat modificarea PNRR. Ce schimbări se vor aplica României
Consiliul UE a aprobat modificarea PNRR. Ce schimbări se vor aplica României
Ce se întâmplă cu pensiile în decembrie. Simona Bucura Oprescu: „Niciunul dintre noi nu ne putem permite”
Ce se întâmplă cu pensiile în decembrie. Simona Bucura Oprescu: „Niciunul dintre noi nu ne putem ...
În orașe s-ar putea conduce doar cu 30 de km/h!? Adina Vălean: „Propunerea noastră, susţinută de toate statele-membre ale Uniunii Europene”
În orașe s-ar putea conduce doar cu 30 de km/h!? Adina Vălean: „Propunerea noastră, susţinută ...
Meteo 8-14 decembrie. ANM anunță unde vor fi -9 grade. Continuă să ningă în România
Meteo 8-14 decembrie. ANM anunță unde vor fi -9 grade. Continuă să ningă în România
Featured Articles
Înscrierea la grădiniță și creșă 2024. Ligia Deca anunță calendarul și ce reguli trebuie să respecte părinții
Înscrierea la grădiniță și creșă 2024. Ligia Deca anunță calendarul și ce reguli trebuie să respecte părinții
Ministerul Educației, Ligia Deca, a anunțat ce calendar va urma înscrierea la grădiniță. Oficialii ministerului vor publica un document care…
Cât costă meniul zilei la restaurantul de lângă Dunăre al lui Mircea Dinescu. Micul dejun incredibil cu care și-a primit un oaspete special
Cât costă meniul zilei la restaurantul de lângă Dunăre al lui Mircea Dinescu. Micul dejun incredibil cu care și-a primit ...
Mircea Dinescu este proprietarul a două restaurante, unul în Capitală și unul pe malul Dunării. Preparatele sale atrag curioșii, iar…
Câți bani câștigă o farmacistă în 2024. Lanțul Dona face angajări, iar salariile sunt atractive
Câți bani câștigă o farmacistă în 2024. Lanțul Dona face angajări, iar salariile sunt atractive
Piața muncii este într-o continuă schimbare, iar românii manifestă un interes crescut pentru medicamente, ceea ce determină farmaciile să se…
Un angajat care lucra de 19 de ani într-un supermarket, concediat după ce a folosit sacoșe pentru cumpărături fără să le plătească
Un angajat care lucra de 19 de ani într-un supermarket, concediat după ce a folosit sacoșe pentru cumpărături fără ...
Un britanic care lucra de 19 ani într-un supermarket a fost concediat fără drept de apel după ce a folosit…
Analiză: Cu cât se scumpesc produsele alimentare de la producător până la supermarket. România, adaosuri mult mai mici decât celelalte țări din Europa
Analiză: Cu cât se scumpesc produsele alimentare de la producător până la supermarket. România, adaosuri mult mai mici ...
Fie din comoditate, fie din cauza distanței, cei mai mulți români aleg să își facă cumpărăturile din supermarket decât să…