- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro
Știri interne

Antreprenorul din spatele cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”

25 Oct, 12:19 • Cornel Ghimeșan
Antreprenorul din spatele cafenelelor-patiserii French Bakery dezvăluie o parte din culisele unei afaceri care a trecut prin criză economică, pandemie și acum un război care generează ocriză energetică și o altă criză economică.
Antreprenorul din spatele cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”

Businessul French Bakery, deținut de antreprenorul Dinu Cismărescu, a făcut primii pași în 2004, debutul fiind în producţie cu un atelier de panificaţie şi patiserie. Printre primii clienţi s-a numărat hotelul de cinci stele Athenee Palace Hilton din Bucureşti. Reţeaua de cafenele-patiserii French Bakery mai are astăzi şase unităţi, toate în Capitală, în pandemie fiind închis un local amplasat în apropierea unei clădiri de birouri. Aceste spaţii de retail propriu sunt alimentate zilnic de atelierul de producţie al companiei, care este responsabil şi pentru produsele ce ajung în reţeaua de magazine Mega Image sau în online.

Alte articole: Dacă scăpăm de inflație, intrăm în recesiune. Avertismentul unui economist: „La noi este încurajat comportamentul iresponsabil”

Patronul cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”
Patronul cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”

French Bakery a fost prima cafenea de inspiraţie franţuzească din România. Afacerea antreprenorului Dinu Cismăresc a trecut prin toate crizele ce s-au scura de atunci, de la criza economică din 2008 până la pandemia de Covid, iar acum război urmat de criză energetică și inflație doborâtoare. După un parcurs profesional început ca medic la spitalul Colentina din Bucureşti şi continuat ca antreprenor în confecţii şi în HoReCa, Dinu Cismărescu este printre puţinii oameni de afaceri care spune fără ezitare că nu ar lua-o de la capăt pe calea antreprenoriatului.

Cum vede antreprenorul Dinu Cismărescu lumea afacerilor

Acesta povestește pentru Aleph Business că la momentul în care au decis sa pornească această afacere nu exista încă în România o patiserie franțuzească și că a considerat că există o compatibilitate între piața din Capitală și o astfel de afacere.

„Mi s-a părut că e o potrivire bună între Bucureşti şi patiseria de tip franţuzesc. Până în 2003 cred, chiar 2004, când am hotărât noi să facem acest brand, în Bucureşti nu exista nicio patiserie de tip franţuzesc.”

Întrebat care este decizia pe care o regretă din parcursul său în această afacere, Cismărescu a explicat că decizia de a lucra cu produse proaspete. Antreprenorul a explicat că la momentul respectiv exista un oarecare stigmat al produselor congelate și atunci au decis să se orienteze în direcția produselor proaspete.

„Să lucrăm cu produse proaspete. Este un job sisific faţă de cel cu produsele  congelate, care acum a dobândit o conotaţie mai bună decât pe vremuri – în sensul că produsul congelat nu e atât de rău faţă de alte rele care există acum. Aproape toate produsele din consumul actual sunt congelate. Acestea asigură din perspectiva siguranţei alimentelor şi din perspectiva medicală o bună continuitate – sunt sigure – proaspătul este mai delicat – în plus, implică o manoperă complicată şi nu aduce la fel de mulţi bani. Noi am considerat că era o decizie bună la vremea respectivă.”, a explicat acesta.

Dinu Cismărescu a povestit despre diversele propuneri pe care le-a primit de-a lungul timpului cu privire la integrarea în cadrul unor structuri mai mari, însă acesta consideră că decizia de a rămâne „în familie” a fst cea mai bună din întreg parcursul afacerii.

„Să rămânem la nivelul de afacere de familie. Am avut mai multe propuneri, de la diverse structuri, ca să ne cumpere şi care ar fi putut fi un exit bun. Era înainte de 2008, apoi n-au mai apărut la fel de multe oportunităţi. Se dorea „fast-foodizarea conceptului” – un astfel de concept devine interesant când se replică şi se extinde foarte mult. Cred că a fost o decizie corectă.”

Cât despre succes, acesta crede că există mai multe feluri în care poate fi văzut acest concept. Antreprenorul afirmă că un antreprenor bun este cel care reușește să găsească un echilibru dorințele lui, ale angajaților și cele ale clienților.

Patronul cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”
Patronul cafenelelor-patiserii French Bakery: „Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. După 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată”

„Cred că succesul în ziua de azi înseamnă că el trebuie să fie nemilos şi să îşi urmărească ţinta de antreprenor. Dar eu nu recomand aşa ceva – probabil că asta trebuie să se întâmple ca să ai succesul maxim.

Din punctul meu de vedere, un antreprenor corect este cel care ştie să facă un raport bun între hotărârile lui din rolul de conducător al firmei, angajaţii lui, ca oameni de care el trebuie să aibă grijă, dar şi din grija faţă de clienţi. De cele mai multe ori, deciziile morale vin în contradicţie cu deciziile financiare. Acolo unde se fac bani, de multe ori lucrurile nu se fac aşa cum ar trebui să se facă din punct de vedere moral.”, a explicat Dinu Cismărescu

Antreprenorul explică faptul că în România sistemul este mai puțin prietenos cu antreprenorii și că în Franța lucrurile au un parcurs mai fluid.

„ Aici există o luptă între micul antreprenor şi celalalte structuri, de tipul David şi Goliat. Nu este relaţia corectă – între micul antreprenor şi relaţia cu autoritatea, cu factorii de decizie – e o relaţie foarte inegală, e o luptă care îţi consumă foarte multe resurse, care s-ar putea folosi pozitiv în alte direcţii. În Franţa ar fi mers mai fluid lucrurile din perspectiva sprijinului pe care l-ai aştepta.”

Întrebar care ar fi sfaptul să pentru un tânăr care își dorește să devină antreprenor, acesta a recunoscut că nu ar putea să dea sfaturi pentru că după 30 de ani de activitate nu ar mai lua-o de la capăt.

„Loc este întotdeauna pentru orice, după 30 de ani de antreprenoriat pot să spun că nu aş da o astfel de recomandare. E o oarecare gândire nu foarte optimistă vizavi de antreprenoriat. Eu n-aş mai lua-o de la capăt niciodată. Tinerii sunt optimişti, ei văd lucrurile altfel decât cineva care le vede aşa cum le văd eu după 30 de ani de activitate.”

Citește și: Angajatorii încep să fugă de Generația Z. „Le-am spus că iubiții lor nu pot sta cu ele în timpul serviciului”. Cazul hilar al unor chelnerițe din Bucuresti

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării ... citește mai mult