- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cornel Ghimeșan

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării și ale războiului ideatic care ne înconjoară. Acum, mai mult ca oricând, informația este putere. Claritate și obiectivitate. Acestea sunt conceptele care stau la baza ,,doctrinei” mele. Cornel Ghimeșan este un om care își dedică fiecare demers jurnalistic dreptății, justiției și transparenței. Colaborarea mea cu Daily Business se va realiza după aceleași criterii. Pot să afirm cu tărie că nimic nu se compară cu bucuria pe care o ai atunci când lucrezi și te dezvolți într-un mediu care îți permite să fii tu!
Fermierii taxați pentru râgâitul și urina vacilor. Află care este țara care introduce în PREMIERĂ MONDIALĂ o astfel de lege
Fermierii taxați pentru râgâitul și urina vacilor. Află care este țara care introduce în PREMIERĂ ...
Pe ce cheltuie PSD cel puțin 3 milioane de euro? Clădirea este descrisă în acte drept „cămin de nefamiliști”
Pe ce cheltuie PSD cel puțin 3 milioane de euro? Clădirea este descrisă în acte drept „cămin de ...
Beneficiile pe care le oferă cel mai mare angajator privat. Kaufland România dă concediu în funcție de vechime
Beneficiile pe care le oferă cel mai mare angajator privat. Kaufland România dă concediu în funcție ...
G7 se reunește de urgență! Trebuie discutate noi măsuri împotriva lui Vladimir Putin
G7 se reunește de urgență! Trebuie discutate noi măsuri împotriva lui Vladimir Putin
Reduceri masive în extrasezon. De ce a apărut acest fenomen?
Reduceri masive în extrasezon. De ce a apărut acest fenomen?
Gabriela Firea: „Violența domestică este intolerabilă, iar victimele trebuie protejate!” Doar în primele 6 luni ale acestui an au existat 33.000 de victime
Gabriela Firea: „Violența domestică este intolerabilă, iar victimele trebuie protejate!” Doar ...
O categorie de români își va lua adio de la permisul de conducere! Află dacă mai poate fi recuperat
O categorie de români își va lua adio de la permisul de conducere! Află dacă mai poate fi recuperat
Marius Budăi: S-a găsit sursa de finanţare pentru majorarea pensiilor. Cu cât vor creşte pensiile de la 1 ianuarie 2023
Marius Budăi: „S-a găsit sursa de finanţare pentru majorarea pensiilor”. Cu cât vor creşte ...
Marcel Ciolacu: În situații de criză Guvernul poate să plafoneze prețului unui produs, chiar dacă e vândut de un privat
Marcel Ciolacu: În situații de criză Guvernul poate să plafoneze prețului unui produs, chiar dacă ...
Românii locuiesc în cele mai mici case din Europa. Calitatea vieții este scăzută
Românii locuiesc în cele mai mici case din Europa. Calitatea vieții este scăzută
Doliu în teatrul românesc! A murit actorul Doru Ana
Doliu în teatrul românesc! A murit actorul Doru Ana
Ce se întâmplă dacă lași telefonul peste noapte la încărcat. Greșeala banală care îți strică dispozitivul mobil
Ce se întâmplă dacă lași telefonul peste noapte la încărcat. Greșeala banală care îți strică ...
Digi TV schimbă grila de programe. Cum arată noua ordine a canalelor şi când intră în vigoare LISTA COMPLETĂ
Digi TV schimbă grila de programe. Cum arată noua ordine a canalelor şi când intră în vigoare LISTA ...
Britanicii se aprovizionează cu lenjerie groasă, mănuși și halate. Vânzările au crescut cu 75% față de anul trecut din cauza prețurilor mari la energie
Britanicii se aprovizionează cu lenjerie groasă, mănuși și halate. Vânzările au crescut cu 75% ...
Bătaie de joc în spitale! Un bolnav în România trebuie să supraviețuiască cu 22 de lei pe zi
Bătaie de joc în spitale! Un bolnav în România trebuie să supraviețuiască cu 22 de lei pe zi
Bugetul Senatului pentru 2023 cu 7,81% mai mare. Alina Gorghiu: „Era normal să fie o limită mai mare a bugetului”
Bugetul Senatului pentru 2023 cu 7,81% mai mare. Alina Gorghiu: „Era normal să fie o limită mai mare ...
Vânătoare de cocoși de munte permisă după 10 ani! Activiștii de mediu cer demisia lui Tanczos Barna
Vânătoare de cocoși de munte permisă după 10 ani! Activiștii de mediu cer demisia lui Tanczos Barna
Adrian Năstase începe un „război” cu brandurile olandeze de pe piața românească.
Adrian Năstase începe un „război” cu brandurile olandeze de pe piața românească.
Donald Trump: „Vom ajunge la al treilea razboi mondial, iar acest lucru este din cauza oamenilor proști care nu au habar.”
Donald Trump: „Vom ajunge la al treilea razboi mondial, iar acest lucru este din cauza oamenilor proști ...
Cat castiga un excavatorist in Romania?! Salariul unui muncitor pe un utilaj urias care extrage carbune sare de 1.000 de euro!
Cat castiga un excavatorist in Romania?! Salariul unui muncitor pe un utilaj urias care extrage carbune ...
România va avea prima strategie națională pentru piața de capital. Nicu Marcu: „Bursa românească trebuie să devină un reper semnificativ al economiei”
România va avea prima strategie națională pentru piața de capital. Nicu Marcu: „Bursa românească ...
Investiție de peste 65 de milioane de euro pentru al doilea cel mai mare aeroport din România! Orașul care va avea al doilea aeroport dupa Otopeni!
Investiție de peste 65 de milioane de euro pentru al doilea cel mai mare aeroport din România! Orașul ...
Început de săptămână negru pentru românii cu credite. Indicele ROBOR se apropie de pragul psihologic de 8%
Început de săptămână negru pentru românii cu credite. Indicele ROBOR se apropie de pragul psihologic ...
Se fac angajări la IKEA! Compania anunță o campanie de recrutare în masă pentru noul magazin
Se fac angajări la IKEA! Compania anunță o campanie de recrutare în masă pentru noul magazin
Marcel Ciolacu: „Am supărat fermierii români ca să dăm prioritate cerealelor ucrainene. E trădare
Marcel Ciolacu: „Am supărat fermierii români ca să dăm prioritate cerealelor ucrainene. E trădare”
Băsescu:„Europa trece printr-o criză majoră de securitate și o criză majoră energetică. De ce am ajuns aici? Ne-am limitat la sancțiuni fără niciun efect pentru Rusia.”
Băsescu:„Europa trece printr-o criză majoră de securitate și o criză majoră energetică. De ce ...
În Ungaria cresc salariile la greu! Peste 91% dintre firme au majorat salariile tuturor angajatilor în ultimul an!
În Ungaria cresc salariile la greu! Peste 91% dintre firme au majorat salariile tuturor angajatilor ...
După Lidl și Dedeman vrea sa închidă magazinele mai devreme de teama facturilor la energie! Analizăm ideea de a închide mai devreme
După Lidl și Dedeman vrea sa închidă magazinele mai devreme de teama facturilor la energie! „Analizăm ...
Preț istoric la kilogramul de zahăr! A ajuns să coste o avere să îți faci o prăjitură
Preț istoric la kilogramul de zahăr! A ajuns să coste o avere să îți faci o prăjitură
Marea digitalizare ANAF! Îți vei putea rezolva problemele prin video-call
Marea digitalizare ANAF! Îți vei putea rezolva problemele prin video-call
Petre Daea: “Recolta de porumb este cea mai afectată” Seceta din vară își spune cuvântul
Petre Daea: “Recolta de porumb este cea mai afectată” Seceta din vară își spune cuvântul
Vrei să îți scoți apartamentul la închiriat? Află ce îți poate face ANAF-ul dacă iei banii „la negru”
Vrei să îți scoți apartamentul la închiriat? Află ce îți poate face ANAF-ul dacă iei banii „la ...
Primul dosar de fraudă cu fonduri din PNRR! Acte false pentru construirea unui spital
Primul dosar de fraudă cu fonduri din PNRR! Acte false pentru construirea unui spital
S-au publicat punctajele celor înscriși în Pilonului II Start-Up Nation Diaspora! Ministrul Antreprenoriatului:„Felicitări tuturor românilor din diaspora, care au ales să înceapă o afacere aici, acasă!”
S-au publicat punctajele celor înscriși în Pilonului II Start-Up Nation Diaspora! Ministrul Antreprenoriatului:„Felicitări ...
De pe terenul de fotbal direct la fermă! Neymar își cumpără 20.000 de vite
De pe terenul de fotbal direct la fermă! Neymar își cumpără 20.000 de vite
O fostă fabrică de bere din România va ajunge complex de lux
O fostă fabrică de bere din România va ajunge complex de lux
Criză de combustibil! 15% dintre benzinării au închis. Francezii stau și ore întregi la cozi
Criză de combustibil! 15% dintre benzinării au închis. Francezii stau și ore întregi la cozi
Evenimentele din Capitală vin la pachet cu restricții de circulație. 40 de linii de transport public modificate weekend-ul acesta
Evenimentele din Capitală vin la pachet cu restricții de circulație. 40 de linii de transport public ...
Indemnizație de la stat pentru femeile care au suferit o masectomie| Câți bani vor primi femeile care au trecut prin această drama?
Indemnizație de la stat pentru femeile care au suferit o masectomie| Câți bani vor primi femeile care ...
Tramvaie noi și ultramoderne de luna viitoare pe linia lui 41! Aer condiționat, Wi-Fi gratuit și supraveghere video în fiecare tramvai
Tramvaie noi și ultramoderne de luna viitoare pe linia lui 41! Aer condiționat, Wi-Fi gratuit și supraveghere ...
Cât de sigură este Dacia Logan la 150km/h? În ce hal arată autoturismul după un impact frontal la viteza asta
Cât de sigură este Dacia Logan la 150km/h? În ce hal arată autoturismul după un impact frontal la ...
Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfârșit! Asociaţia Pro Infrastructură: „Guvernul are ochi doar pentru drumuri”
Modernizarea pe căile ferate Brașov-Sighișoara se amână la nesfârșit! Asociaţia Pro Infrastructură: ...
Adrian Năstase își recuperează pensia specială. Fostul premier a câștigat în instanță la Tribunalul București.
Adrian Năstase își recuperează pensia specială. Fostul premier a câștigat în instanță la Tribunalul ...
Ciolacu despre plafonarea prețurilor la energie: „Important este nu când e gata, ci ca modificările din Parlament să fie cele așteptate de români.”
Ciolacu despre plafonarea prețurilor la energie: „Important este nu când e gata, ci ca modificările ...
ANPC declarații despre Blue Air: „Auncă petarde cu fum pentru a distrage atenţia de la ceea ce cu adevărat au făcut”
ANPC declarații despre Blue Air: „Auncă petarde cu fum pentru a distrage atenţia de la ceea ce cu ...
Vrei shaormeria ta? Cât te costă să iei franciza pentru Shaormeria Băneasa
Vrei shaormeria ta? Cât te costă să iei franciza pentru Shaormeria Băneasa
Câciu:„Statul nu are un portofel în care să pună bani deoparte. PSD are cei mai buni doctori în economie, dar nu doctori neapărat cu diplome, ci doctori de reparat economia.”
Câciu:„Statul nu are un portofel în care să pună bani deoparte. PSD are cei mai buni doctori în ...
Ministrerul de Externe rus:Poziția Moscovei nu s-a schimbat! Vrem să evităm un război nuclear.
Ministrerul de Externe rus:Poziția Moscovei nu s-a schimbat! Vrem să evităm un război nuclear.
Președintele Iohannis: „Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Creşterea pensiilor trebuie să se încadreze în buget.” Majorare poate fi de maximum 11%
Președintele Iohannis: „Trebuie să vedem lucrurile aşa cum sunt în realitate. Creşterea pensiilor ...
Gata cu print screen-urile pe WhatsApp! Aplicația blochează posibilitatea de a înregistra conversațiile
Gata cu print screen-urile pe WhatsApp! Aplicația blochează posibilitatea de a înregistra conversațiile
Alexandru Rafila:„Trebuie să reducem drastic cantităţile de vaccin pe care le-am contractat, pentru că să dăm sute de milioane de euro pe vaccinuri pe care nu le vom mai folosi”
Alexandru Rafila:„Trebuie să reducem drastic cantităţile de vaccin pe care le-am contractat, pentru ...
Traian Băsescu întrerupt în Parlamentul European. Fostul președinte oprit din dezvăluiri șocante!
Traian Băsescu întrerupt în Parlamentul European. Fostul președinte oprit din dezvăluiri șocante!
Creșterea impozitelor complotul PNL-PSD. Ciucă:„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul coaliţiei”
Creșterea impozitelor complotul PNL-PSD. Ciucă:„Este un amendament care a fost discutat şi la nivelul ...
România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează
România la un pas de Schengen! În decembrie aflăm cât mai durează
Acte de identitate eliberate în regim de urgență! Senatul a adoptat proiectul legislativ
Acte de identitate eliberate în regim de urgență! Senatul a adoptat proiectul legislativ
Parlamentul European solicită grijă față de persoanele vulnerabile
Parlamentul European solicită grijă față de persoanele vulnerabile
35 de milioane de euro investiți în portul din Galați. Guvernul a aprobat hotărârea privind indicatorii tehnico-economici
35 de milioane de euro investiți în portul din Galați. Guvernul a aprobat hotărârea privind indicatorii ...
Nou pachet de sancțiuni pentru Rusia! Alexander Dughin trecut pe lista neagră
Nou pachet de sancțiuni pentru Rusia! Alexander Dughin trecut pe lista neagră
200 de milioane de euro învestite pentru digitalizarea spitalelor. Finanțările urmează să fie făcute prin PNRR
200 de milioane de euro învestite pentru digitalizarea spitalelor. Finanțările urmează să fie făcute ...
Surpriză imensă pentru români. Autostrada A0 Nord-DN1-A3 ar putea fi gata mai repede!
Surpriză imensă pentru români. Autostrada A0 Nord-DN1-A3 ar putea fi gata mai repede!
Featured Articles
Olanda integrează dronele în toate unitățile militare și recrutează peste 1.000 de soldați
Olanda integrează dronele în toate unitățile militare și recrutează peste 1.000 de soldați
Armata olandeză va introduce capacități de operare și apărare antidronă la nivelul tuturor structurilor, într-o amplă reformă inspirată de conflictele…
Reclamele Google nu mai sunt opționale. În 2026, vizibilitatea se plătește sau se pierde
Reclamele Google nu mai sunt opționale. În 2026, vizibilitatea se plătește sau se pierde
Peisajul digital din 2026 nu mai seamănă cu ce știam acum trei ani. Comportamentul consumatorului s-a schimbat fundamental și afacerile…
Vreme schimbătoare în toată țara. Încălziri urmate de răciri și ploi aproape zilnice până la începutul lui aprilie
Vreme schimbătoare în toată țara. Încălziri urmate de răciri și ploi aproape zilnice până la începutul lui aprilie
Vreme schimbătoare în toată țara. Prognoza ANM pentru perioada 23 martie – 5 aprilie indică temperaturi oscilante și instabilitate atmosferică…
AUR contestă la Curtea Constituțională bugetul pe 2026
AUR contestă la Curtea Constituțională bugetul pe 2026
AUR a depus sesizări de neconstituționalitate vizând bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale, criticând procedura accelerată de adoptare, fundamentarea…
Donald Trump amână atacurile militare asupra Iranului pentru cinci zile, după discuții „productive”
Donald Trump amână atacurile militare asupra Iranului pentru cinci zile, după discuții „productive”
Președintele SUA a ordonat suspendarea temporară a loviturilor asupra centralelor electrice și infrastructurii energetice iraniene, ca urmare a discuțiilor cu…