- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Bumbeneci Diana

Într-o mare de oameni care merg în direcții simple, seci sau poate chiar absurde, o lume grăbită și gata mereu să alerge pentru îndeplinirea unui scop, eu am ales să mă opresc în loc și să îmi stabilesc un obiectiv care să mă definească indiferent de negura vremii: să îmi creez o „amprentă” și la fiecare pas, să pot lăsa ceva frumos în urma mea. Am început să cochetez cu lumea vastă a jurnalismului încă de acum 10 ani, dar iată că și în prezent mă ocup de același lucru. Absolvent al Facultății de Științe ale Educației și al masterului de Jurnalism – Comunicare Organizațională, al masterului de Psihologie Clinică, Hipnoză și Intervenții Terapeutice de Scurtă Durată am învățat că puterea comunicării și a cuvântului bine spus, sau bine scris la momentul potrivit, ar putea schimba cu adevărat percepții, dar mai ales am învățat că să îi înțelegi pe ceilalți te va ajuta să te înțelegi pe tine. Am lucrat în televiziune, radio, redacții ale ziarelor cu peste 25 de ani vechime, iar de trei ani lucrez și în mediul online. La Daily Business voi crea o legătură de prietenie cu cititorii, prin materialele transmise cu obiectivitate, integritate și transparență. Prin studiul în psihologie și fotografia, am înțeles de ce este bine să transmiți frumosul celor din jur, iar ca absolvent al Cursului pentru Jurnaliștii care transmit din zone de conflict – organizat de Direcția de Informare și Relații Publice a Ministerului Apărării Naționale, am înțeles cât de important este să te menții un om neschimbat, înțelept și mai ales cu principii. Ei bine, toate acestea se vor putea vedea în materialele mele, realizate aici.
Cât câștigă un psiholog în România. Salariul său trece de 1.000 de euro
Cât câștigă un psiholog în România. Salariul său trece de 1.000 de euro
Moșii de iarnă 2023. Când pică sărbătoarea și ce trebuie să faci pentru sufletele celor morți
Moșii de iarnă 2023. Când pică sărbătoarea și ce trebuie să faci pentru sufletele celor morți
În 2023, cele mai scumpe prețuri la apartamente nu sunt în București. Iată zonele în care ai nevoie lunar de zeci de mii de lei pentru a trăi
În 2023, cele mai scumpe prețuri la apartamente nu sunt în București. Iată zonele în care ai nevoie ...
Compania Uber, nevoită să plătească 17 milioane de euro către 139 de șoferi. Care a fost motivul pentru care s-a ajuns la datoria istorică
Compania Uber, nevoită să plătească 17 milioane de euro către 139 de șoferi. Care a fost motivul ...
Toți crescătorii de animale primesc vești noi de la Guvern! Ce sume de bani vor fi oferite în 2023
Toți crescătorii de animale primesc vești noi de la Guvern! Ce sume de bani vor fi oferite în 2023
Marius Budăi vorbește despre o nouă majorare a pensiilor. Ministrul Muncii anunță când vor primi seniorii mai mulți bani
Marius Budăi vorbește despre o nouă majorare a pensiilor. Ministrul Muncii anunță când vor primi ...
Mircea Geoană susține că Rusia vrea și Moldova, nu doar Ucraina! „Este o operațiune militară care astăzi nu este în capacitatea Rusiei”
Mircea Geoană susține că Rusia vrea și Moldova, nu doar Ucraina! „Este o operațiune militară ...
România va avea o nouă pârtie de schi. Iată unde va fi aceasta și lista completă a pârtiilor din țara noastră
România va avea o nouă pârtie de schi. Iată unde va fi aceasta și lista completă a pârtiilor din ...
Incredibil! A moștenit peste 60 de milioane de dolari, dar renunță la toți banii și se călugărește
Incredibil! A moștenit peste 60 de milioane de dolari, dar renunță la toți banii și se călugărește
A început tipărirea taloanelor de pensie pentru luna februarie 2023! Președintele Casei de Pensii anunță ce bani vor primi românii
A început tipărirea taloanelor de pensie pentru luna februarie 2023! Președintele Casei de Pensii ...
Toți șoferii trebuie să afle schimbarea! Cât de ușor poți primi amendă, deși mereu faci această greșeală
Toți șoferii trebuie să afle schimbarea! Cât de ușor poți primi amendă, deși mereu faci această ...
Schimbare majoră în România! Se scumpesc terenurile agricole, în plină criză economică
Schimbare majoră în România! Se scumpesc terenurile agricole, în plină criză economică
Ultimă oră! Restricții de circulație pe drumurile din România, pe 23 și 24 ianuarie
Ultimă oră! Restricții de circulație pe drumurile din România, pe 23 și 24 ianuarie
Românii cu credite la bancă își pierd speranța! ROBOR crește din nou
Românii cu credite la bancă își pierd speranța! ROBOR crește din nou
CFR va realiza conexiunea feroviară cu Aeroportul Timișoara. Au fost alocați 424 milioane de lei prin PNRR
CFR va realiza conexiunea feroviară cu Aeroportul Timișoara. Au fost alocați 424 milioane de lei prin ...
Telemeaua de Ibănești, la un pas de a deveni primul produs din România certificat la nivel mondial. Care este secretul acestui tip de brânză
Telemeaua de Ibănești, la un pas de a deveni primul produs din România certificat la nivel mondial. ...
Alertă de călătorie în Bulgaria! MAE a emis COD ROȘU
Alertă de călătorie în Bulgaria! MAE a emis COD ROȘU
Lovitură pentru români! Guvernul nu va putea plăti ratele la bancă pe care oamenii nu le mai pot achita din cauza crizei
Lovitură pentru români! Guvernul nu va putea plăti ratele la bancă pe care oamenii nu le mai pot ...
Peste 200.000 de români și-au găsit un loc de muncă în 2022. ANOFM anunță care este situația în România
Peste 200.000 de români și-au găsit un loc de muncă în 2022. ANOFM anunță care este situația ...
Cum poți primi 200.000 de euro de la stat! PNS aduce noi beneficii pentru români
Cum poți primi 200.000 de euro de la stat! PNS aduce noi beneficii pentru români
Este oficial! Interzis pentru o categorie de vehicule în Pasajul Unirii
Este oficial! Interzis pentru o categorie de vehicule în Pasajul Unirii
Scandalul „Schengen” continuă! Iohannis distruge orice dezbatere cu privire la votul separat în JAI. „România nu renunță la Bulgaria”
Scandalul „Schengen” continuă! Iohannis distruge orice dezbatere cu privire la votul separat în ...
Mugur Isărescu, noi declarații despre românii cu credite la bancă! „O să spuneți că iar ține guvernatorul cu băncile”
Mugur Isărescu, noi declarații despre românii cu credite la bancă! „O să spuneți că iar ține ...
Vești bune pentru românii care vor să călătorească în Turcia. Wizz Air anunță o premieră în România
Vești bune pentru românii care vor să călătorească în Turcia. Wizz Air anunță o premieră în România
Crescătorii de taurine vor primi un sprijin record, de 44 milioane euro! Petre Daea: „Vaca este acum dușmanul numărul unul al planetei!”
Crescătorii de taurine vor primi un sprijin record, de 44 milioane euro! Petre Daea: „Vaca este acum ...
Finanțare de 70.000 de euro pentru tineri, începând cu 2023. Cine poate primi banii de la Guvern
Finanțare de 70.000 de euro pentru tineri, începând cu 2023. Cine poate primi banii de la Guvern
Austriecii nu renunță la Rusia. Retragerea OMV este amânată!
Austriecii nu renunță la Rusia. Retragerea OMV este amânată!
România, față în față cu o scădere a inflației!? Ministrul Finanțelor anunță ce se va întâmpla cu prețurile
România, față în față cu o scădere a inflației!? Ministrul Finanțelor anunță ce se va întâmpla ...
MAI schimbă totul! Milioane de români vor deține „peste noapte” semnături electronice
MAI schimbă totul! Milioane de români vor deține „peste noapte” semnături electronice
Adrian Câciu le promite românilor că vor avea salarii mai mari! „. Sunt în intențiile noului program de guvernare”
Adrian Câciu le promite românilor că vor avea salarii mai mari! „. Sunt în intențiile noului program ...
Mai mulți bani pentru o categorie de elevi. Dan Cărbunaru: „Guvernul a decis fonduri mai consistente”
Mai mulți bani pentru o categorie de elevi. Dan Cărbunaru: „Guvernul a decis fonduri mai consistente”
Sorin Grindeanu, primele declarații după ce a fost audiat la DNA! „Nu poți să fii responsabil pe fiecare angajat”
Sorin Grindeanu, primele declarații după ce a fost audiat la DNA! „Nu poți să fii responsabil pe ...
APIA a aprobat toate plățile pentru fermieri! Iată lista completă a subvențiilor de care poți beneficia atât de simplu!
APIA a aprobat toate plățile pentru fermieri! Iată lista completă a subvențiilor de care poți beneficia ...
Fabrica Nokian Tyres de la Oradea, finanțată de Guvern! Executivul alocă 100 de milioane de euro ca ajutor de stat din totalul investiției
Fabrica Nokian Tyres de la Oradea, finanțată de Guvern! Executivul alocă 100 de milioane de euro ca ...
Alertă din cauza maximelor termice! Bucureștiul a înregistrat cea mai caldă zi din ultimii 22 de ani. Tanczos Barna: „Afectează întreaga planetă, nu mai putem vorbi de o problemă locală sau de o problemă națională”
Alertă din cauza maximelor termice! Bucureștiul a înregistrat cea mai caldă zi din ultimii 22 de ...
Ciucă, viitorul președinte al României? Un liberal aruncă bomba pe scena politică
Ciucă, viitorul președinte al României? Un liberal aruncă bomba pe scena politică
Schimbare majoră pentru pensionari. Românii care au plătit CASS ar putea primi banii înapoi
Schimbare majoră pentru pensionari. Românii care au plătit CASS ar putea primi banii înapoi
Legumicultorii solicită urgent ajutorul Ministerului Agriculturii! Cum s-ar putea dubla producția de legume
Legumicultorii solicită urgent ajutorul Ministerului Agriculturii! Cum s-ar putea dubla producția de ...
Greta Thunberg a fost reținută de poliția din Germania
Greta Thunberg a fost reținută de poliția din Germania
Ministrul Muncii are un nou mesaj pentru români! Ce se întâmplă cu măsurile luate de Guvern
Ministrul Muncii are un nou mesaj pentru români! Ce se întâmplă cu măsurile luate de Guvern
Uniunea Europeană a trimis în Ucraina o tranșă de 3 milioane de euro. Câți bani trebuie să mai primească țara afectată de război
Uniunea Europeană a trimis în Ucraina o tranșă de 3 milioane de euro. Câți bani trebuie să mai ...
După scandalul Schengen, un sediu OMV România se închide
După scandalul Schengen, un sediu OMV România se închide
Parteneriat strategic România-Japonia. Klaus Iohannis anunță o reușită majoră în 2023
Parteneriat strategic România-Japonia. Klaus Iohannis anunță o reușită majoră în 2023
Vești mari de la AFIR! 1,64 de miliarde de euro se alocă pentru mediul rural
Vești mari de la AFIR! 1,64 de miliarde de euro se alocă pentru mediul rural
Austriecii de la OMV sunt datori României! Ministrul de Finanțe: „Statul român este acționar la OMV și atunci că sunt sigur că va exista o discuție”
Austriecii de la OMV sunt datori României! Ministrul de Finanțe: „Statul român este acționar la ...
Ne luăm adio de la Schengen? Eugen Tomac: „Nu intrăm, nu avem nicio opțiune, din păcate”
Ne luăm adio de la Schengen? Eugen Tomac: „Nu intrăm, nu avem nicio opțiune, din păcate”
Populația României, din ce în ce mai îmbătrânită! INS anunță că 2022 ar putea fi declarat un an istoric
Populația României, din ce în ce mai îmbătrânită! INS anunță că 2022 ar putea fi declarat un ...
Deși primește o pensie enormă, Silviu Prigoană vrea să dea statul român în judecată! Care este motivul afaceristului
Deși primește o pensie enormă, Silviu Prigoană vrea să dea statul român în judecată! Care este ...
Ministerul Finanțelor anunță câți bugetari sunt în România, în 2023. Pe ce posturi se bat românii
Ministerul Finanțelor anunță câți bugetari sunt în România, în 2023. Pe ce posturi se bat românii
Ce pensie va primi un român cu salariul de 4.000 de lei dacă va cotiza la stat timp de 35 de ani
Ce pensie va primi un român cu salariul de 4.000 de lei dacă va cotiza la stat timp de 35 de ani
Ce pensie primesc românii care au cotizat 10 sau 15 ani
Ce pensie primesc românii care au cotizat 10 sau 15 ani
În ce zile vor fi susținute simulările la BAC admiterea la liceu. Calendarul complet al probelor din 2023
În ce zile vor fi susținute simulările la BAC admiterea la liceu. Calendarul complet al probelor din ...
Cât câștigă un zilier în România, în 2023. Munca sa este plătită la oră
Cât câștigă un zilier în România, în 2023. Munca sa este plătită la oră
Se va mai schimba ora? Data la care România ar putea trece la ora de vară 2023
Se va mai schimba ora? Data la care România ar putea trece la ora de vară 2023
Cât trebuie să muncească un român în Germania pentru a ieși la pensie
Cât trebuie să muncească un român în Germania pentru a ieși la pensie
Când pică Paștele ortodox și cel catolic. Ce zile libere vor avea românii
Când pică Paștele ortodox și cel catolic. Ce zile libere vor avea românii
Școala de șoferi în 2023. Cât te costă să devii șofer și de ce acte ai nevoie pentru permis
Școala de șoferi în 2023. Cât te costă să devii șofer și de ce acte ai nevoie pentru permis
Bilete de tratament balnear în 2023. Ce români le pot obține și care sunt actele necesare
Bilete de tratament balnear în 2023. Ce români le pot obține și care sunt actele necesare
Este oficial! Japonia va elibera în mare tone de apă contaminată de la centrala nucleară Fukushima
Este oficial! Japonia va elibera în mare tone de apă contaminată de la centrala nucleară Fukushima
Adrian Câciu reacționează dur, după ce OMV a anunțat că nu va plăti taxele cerute de România
Adrian Câciu reacționează dur, după ce OMV a anunțat că nu va plăti taxele cerute de România
Featured Articles
Top 10 cele mai bune hoteluri din lume. Unde sunt situate și cât costă o noapte de cazare
Top 10 cele mai bune hoteluri din lume. Unde sunt situate și cât costă o noapte de cazare
A fost întocmită o listă a celor mai bune hoteluri din lume. Așadar, 50 de hoteluri au fost etichetate ca…
Vești uriașe pentru români! Crește valoarea tichetelor de masă pentru acești angajați
Vești uriașe pentru români! Crește valoarea tichetelor de masă pentru acești angajați
Valoarea tichetelor de masă va crește de la 30 de lei la 35 încă din luna curentă. Veștile bune vin…
Ministerul Transporturilor a semnat contractul de finanțare din PNRR pentru lotul 3 al Autostrăzii Unirii A8, în valoarea de 900 de milioane lei
Ministerul Transporturilor a semnat contractul de finanțare din PNRR pentru lotul 3 al Autostrăzii Unirii A8, în valoarea ...
Autostrada Unirii A8. CNAIR a primit 900 de milioane de lei finanțare prin PNRR pentru contractul semnat cu UMB pe…
Adrian Porumboiu, eliminarea facilităților pentru angajați va provoca un nou exod al forței de muncă „Domnul prim-ministru taie de unde trebuie, dar lasă sectorul privat să trăiască”
Adrian Porumboiu, eliminarea facilităților pentru angajați va provoca un nou exod al forței de muncă „Domnul prim-ministru ...
Adrian Porumboiu, om de afaceri cu investiții în domeniul agricol, vorbește despre eliminarea facilităților pentru angajații din construcții și din…
Invenția care reduce facturile la încălzire cu 20%. Metoda „cameleon” a devenit adevăratul inamic al costurilor mari pe perioada iernii
Invenția care reduce facturile la încălzire cu 20%. Metoda „cameleon” a devenit adevăratul inamic al costurilor mari ...
Metoda „cameleon” vine în ajutorul cetățenilor împovărați de costurile tot mai mari cu încălzirea pe perioada iernii și cu răcirea…