Premieră în România! Rompetrol lansează un nou tip de benzinării! Cum arată noul concept sustenabil
Rompetrol lansează un nou tip de benzinării pe A1, cu o investiție totală la peste 40 de milioane de dolari. Ce presupune noul concept?
Rompetrol lansează un nou tip de benzinării pe A1, cu o investiție totală la peste 40 de milioane de dolari. Ce presupune noul concept?
Grupul Inditex, proprietarul Zara a reușit să obțină un nivel record al profitului, anul trecut în România. Rezultatul este mult mai bun decât cel din timpul pandemiei.
Românca a lucrat pentru alții timp de 15 ani, însă a descoperit că nu este ceea ce vrea, așa că a avut curaj și și-a deschis pe cont propriu două afaceri din care face milioane. Ce planuri grandioase are antreprenoarea?
Cu o suprafață de 10 hectare, terenul din centrul Capitalei urmează să devină Cartierul Justiției, deși bucata de pământ s-a transformat într-un focar de infecție.
România se află printre țările din Europa, unde populația se pensionează cel mai târziu. Însă, la polul opus, există țări în care oamenii ies cel mai devreme la pensie.
Hotelierii din Thassos au anunțat majorări din nou cu cel mult 10% mai mari anul acesta, deși au mărit costurile cu peste 30%. Sezonul începe de Paște, însă își vor mai permite românii o astfel de vacanță?
Montarea unei camere de supraveghere la intrarea în bloc sau în scara acestuia ar putea să surprindă un număr mare de aspecte ce țin de viața privată a locatarilor. Într-o astfel de situaţie se aplică legislația privind protecția datelor (GDPR).
Știați că există un fruct care poate înlocui friptura? Da, ați auzit bine, persoanele vegane sau cele care vor să slăbească apelează deseori la el.
Funcționarii economici sunt de neînlocuit în România. Mulți români se întreabă ce salariu pot avea pe un astfel de post, dar și ce au de făcut la job.
Mai mulți români vor putea ieși la pensie mai devreme și cu bani destul de mulți. Guvernul a dat undă verde noului proiect.
Bijuteriile din coji de cartofi au depășit cu mult costurile unor bijuterii din metale prețioase clasice. Astfel, asemenea bijuterii „naturale” pot ajunge la câteva mii de euro.
În zilele de post și de sărbătoare ale calendarului ortodox, creștinii nu trebuie să facă nunți. Iată care sunt perioadele în care este interzisă organizarea cununiilor și la câte zile libere de la stat au dreptul.
Românii defavorizați pot beneficia și în acest an de ajutor social. Iată care sunt documentele necesare.
Programul clasic 09:00-17:00 nu mai „coafează” tinerii din România. Aceștia își doresc mai multă libertate și chiar independență, iar „era internetului” le oferă din ce în ce mai multe variante pentru a-și atinge obiectivele profesionale.
Românii se pot îmbogăți foarte ușor doar dacă au pe acasă anumite obiecte vechi care acum costă foarte mulți bani. Fie că vorbim de mobilă veche, de anumite articole vestimentare sau de decor de pe vremea bunicilor sau străbunicilor sau chiar de bancnote și monede.
Schimbări majore la sistemul de pensii. Daniel Fenechiu, liderul senatorilor liberali, a venit cu detalii importante despre reforma pensiilor de serviciu.
Sorana Cîrstea, jucătoarea profesionistă de tenis a depășit recordul. De-a lungul carierei, ea a învins 13 jucătoare din Top 10. Câți bani a reușit să facă jucătoare în două săptămâni?
Guvernul a modificat programul prin care ajută refugiații ucraineni să plătească chiriile. Suma încasată este valabilă pentru primele patru luni, apoi dacă rămân în țară, o pot primi lunar.
Datorită tehnologiei care avansează pe zi ce trece din ce în ce mai mult, locurile de muncă vor fi și ele afectate. Specialiștii informează care sunt domeniile care pot nu pot fi înlocuite de roboți.
Românii își pot cumpăra anii de vechime dacă au lipsuri în cartea de muncă. Cât costă cinci ani de vechime în muncă? Șeful Casei de Pensii a dat mai multe detalii.
S-a aflat cât costă pachetul de 25 de kilograme cu alimente pe care îl vor primi 2,4 milioane de români înainte de Paște, alături de voucherele pentru alimente. Marcel Boloș a precizat.
Ca în fiecare an, Grecia rămâne unul dintre principalii candidați la petrecerea vacanței. Turiștii se răsfață alegând una dintre insulele populare Greciei, dar care este insula care a obținut cel mai mare scor?
Binance, cel mai mare schimb crypto din lume, și-a suspendat tranzacțiile, însă clienții sunt ajutați să ocolească protocoalele de angajații „îngeri”.
Cât au ajuns să coste materialele pentru a face o casă de la zero cu propriile forțe? Specialiștii au făcut un calcul pornind de la tarifele actuale și au anunțat cum au evoluat acestea în ultimii ani.
Un român a cumpărat bunuri în valoare de 200.000 de lei cu un simplu voucher câștigat la tombolă. Cum a profitat de eroare produsă pentru a-și achiziționa mai multe produse.
Un bărbat a ieșit cu câinele la plimbare și s-a ales cu o amendă de 5.500 de lei, pentru că nu a ținut cont de condițiile pe care trebuia să le respecte când iese cu animalul pe stradă.
Uleiul de măsline este pe cale de dispariție. Canicula din Spania va afecta producția de anul acesta, astfel că alimentul se scumpește și se înjumătățește pe piața de consum.
Agenția de rating Fitch a reconfirmat ratingul suveran al României și a revizuit perspectiva de țară de la negativă la stabilă. Ce decizie a luat Ministerul Finanțelor?
Buna vestire este prăznuită de Biserica Ortodoxă în fiecare an, pe 25 martie. Sărbătoarea cu cruce roșie vine la pachet cu o serie de tradiții și obiceiuri, diferite în funcție de regiune.
Compania OpenAI, cea care a creat chatbotul ChatGPT, a analizat datele privind vulnerabilitatea diverselor profesii în faţa inteliugenţei artificiale şi a ajuns la o concluzie dramatică: 80% dintre locurile de muncă ar putea fi preluate de inteligenţe artificiale în următorii ani.
Toneli Holding se poate lăuda cu un nou succes. Cel mai mare producător de ouă din România este finanțat de CEC Bank cu 40 milioane de euro.
Este oficial! S-a lansat licitația pentru contractul care are în vedere finalizarea lucrărilor pe primul lot al Drumului Expres Craiova – Pitești.
Ieșenii și-au strigat oful timp de 20 ani, dar se pare că nu a fost totul în zadar! Lucrările din drumul mult așteptat prind avans. Ultimele informații arată că a fost inaugurat tronsonul doi al axei Iași – Suceava.
Nicolae Ciucă are un nou obiectiv de îndeplinit: premierul vrea să introducă cât mai multe produse românești în marile magazine. Prim-ministrul României a căutat mai multe soluții din acest punct de vedere.
Un sondaj efectuat recent de una dintre cele mai mari platforme de recrutare a forţei de muncă din România arată că salariile din domenii ca cel bancar, telecomunicațiile, resursele umane sau agricultura, vor creşte în următoarele luni cu până la 20%
Alexander Van der Bellen vorbește public despre unul dintre cele mai dezbătute subiecte din ultima perioadă: aderarea României și a Bulgariei la Schengen. Președintele Austriei susține că cele două state sunt pregătite.
Producția italiană de orez este pusă în pericol. Fermierii trebuie să se confrunte în continuare cu seceta, pentru a doua oară consecutiv.
Marius Budăi recunoaște că au fost depășite termenele impuse de PNRR în privința pensiilor speciale. Ministrul Muncii este tras la răspundere de Fundația Pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzului Statului (FACIAS).
Vești excelente pentru românii care se află în căutarea unor oferte avantajoase de joburi. A apărut lista domeniilor în care salariile depășesc suma de 4.000 lei.
Vești excelente pentru persoanele fizice. Programul Rabla 2023 aduce mai multe posibități, printre care și o primă de casare care atinge valoarea incredibilă de 7.000 lei.