- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cornel Ghimeșan

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării și ale războiului ideatic care ne înconjoară. Acum, mai mult ca oricând, informația este putere. Claritate și obiectivitate. Acestea sunt conceptele care stau la baza ,,doctrinei” mele. Cornel Ghimeșan este un om care își dedică fiecare demers jurnalistic dreptății, justiției și transparenței. Colaborarea mea cu Daily Business se va realiza după aceleași criterii. Pot să afirm cu tărie că nimic nu se compară cu bucuria pe care o ai atunci când lucrezi și te dezvolți într-un mediu care îți permite să fii tu!
Cea mai bună metodă prin care cineva poate obține un loc gratuit în avion! E un truc care te va duce direct la clasa întâi
Cea mai bună metodă prin care cineva poate obține un loc gratuit în avion! E un truc care te va duce ...
Primii pepeni de Dăbuleni s-au copt și vor ajunge în piețele din toată țara. Cu cât se vinde un kilogram
Primii pepeni de Dăbuleni s-au copt și vor ajunge în piețele din toată țara. Cu cât se vinde un ...
Câți bani ar trebui să scoți din buzunar ca să dormi o noapte într-o căruță, în Brașov
Câți bani ar trebui să scoți din buzunar ca să dormi o noapte într-o căruță, în Brașov
Președintele Casei de Pensii, anunț de ultimă oră pentru seniorii României! Cui se vor tăia pensiile
Președintele Casei de Pensii, anunț de ultimă oră pentru seniorii României! Cui se vor tăia pensiile
Fermierii au ajuns la disperare! Câte tone de tomate trebuie să vândă ca să primească subvenția de la stat
Fermierii au ajuns la disperare! Câte tone de tomate trebuie să vândă ca să primească subvenția ...
România ocupă ultimul loc în UE la competenţe digitale. Câţi români au noţiuni informatice de bază
România ocupă ultimul loc în UE la competenţe digitale. Câţi români au noţiuni informatice de bază
Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România salută listarea istorică a Hidroelectrica la BVB: ”Este o oportunitate uriaşă pentru piaţa de capital locală”
Asociaţia Administratorilor de Fonduri din România salută listarea istorică a Hidroelectrica la BVB: ...
Biletele de avion de zece ori mai scumpe! De ce a ajuns un zbor București-Roma de la 10 la 100 de euro
Biletele de avion de zece ori mai scumpe! De ce a ajuns un zbor București-Roma de la 10 la 100 de euro
Meciul în cuşcă dintre Elon Musk şi Mark Zuckerberg ar putea genera peste un miliard de dolari. Ce spune Dana White, preşedintele UFC
Meciul în cuşcă dintre Elon Musk şi Mark Zuckerberg ar putea genera peste un miliard de dolari. Ce ...
Fermierii români au dat lovitura! Ce metodă au gasit pentru pentru a cultiva strugurii mai rapid
Fermierii români au dat lovitura! Ce metodă au gasit pentru pentru a cultiva strugurii mai rapid
Agricultorii sunt în extaz! S-a dat liber la vânătoarea acestei specii. Această pasăre este unul dintre cei mai mari dăunători pentru culturi
Agricultorii sunt în extaz! S-a dat liber la vânătoarea acestei specii. Această pasăre este unul ...
Netflix ar putea difuza producţii HBO. Care este motivul din spatele afacerii
Netflix ar putea difuza producţii HBO. Care este motivul din spatele afacerii
Care sunt cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. De ce caută turiştii zonele cu steag albastru
Care sunt cele mai frumoase plaje de pe litoralul românesc. De ce caută turiştii zonele cu steag albastru
Philip Morris aruncă bomba! În plin război, gigantul investește peste 30 de milioane de dolari într-o nouă unitate de producție în Ucraina
Philip Morris aruncă bomba! În plin război, gigantul investește peste 30 de milioane de dolari într-o ...
Cine e cea mai bogată soție de fotbalist din România. A fost surprinsă la volanul unui bolid de 300 de mii de euro în centrul Capitalei
Cine e cea mai bogată soție de fotbalist din România. A fost surprinsă la volanul unui bolid de 300 ...
Cât a ajuns să coste o porție de hamsii cu mămăliguță în Mamaia. Prețuri exorbitante pe litoralul românesc
Cât a ajuns să coste o porție de hamsii cu mămăliguță în Mamaia. Prețuri exorbitante pe litoralul ...
Achiziție uriașă a Armatei Române! Primele 7 drone achiziționate se ridică la o valoare de 410 milioane de dolari
Achiziție uriașă a Armatei Române! Primele 7 drone achiziționate se ridică la o valoare de 410 ...
Grevele din transporturi dau peste cap vacanţele în Europa. Care sunt ţările unde se anunţă greve în iunie şi iulie
Grevele din transporturi dau peste cap vacanţele în Europa. Care sunt ţările unde se anunţă greve ...
Salarii imense pentru angajaţii de la Curtea de Conturi. Câţi bani au încasat în 2022
Salarii imense pentru angajaţii de la Curtea de Conturi. Câţi bani au încasat în 2022
Vești bune pentru Bucureșteni! Un nou magazin Primark a fost deschis în AFI Cotroceni
Vești bune pentru Bucureșteni! Un nou magazin Primark a fost deschis în AFI Cotroceni
Circulaţia pe Transfăgărăşan se deschide miercuri la ora 8:00. Traseul pe unde se va putea circula
Circulaţia pe Transfăgărăşan se deschide miercuri la ora 8:00. Traseul pe unde se va putea circula
La un restaurant normal din Eforie Nord o porție de cartofi prăjiţi costă 50 de lei. Prima explicaţie a patroanei: O greşeală!
La un restaurant normal din Eforie Nord o porție de cartofi prăjiţi costă 50 de lei. Prima explicaţie ...
Titlurile de stat Tezaur sunt din nou disponibile pentru români! Dobânzile se ridică până la 7,3%. Iată ce trebuie să faci
Titlurile de stat Tezaur sunt din nou disponibile pentru români! Dobânzile se ridică până la 7,3%. ...
Marius Budăi aruncă bomba despre revizuirea pensiilor speciale: ”Știm exact ce avem de făcut”
Marius Budăi aruncă bomba despre revizuirea pensiilor speciale: ”Știm exact ce avem de făcut”
Victor Ponta: Avem cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani. Avem o administrație mai ineficientă decât în anii 90′
Victor Ponta: „Avem cele mai mari scumpiri din ultimii 20 de ani. Avem o administrație mai ineficientă ...
Sancțiuni uriașe pentru localurile care le vând alcool minorilor. Klaus Iohannis a promulgat legea
Sancțiuni uriașe pentru localurile care le vând alcool minorilor. Klaus Iohannis a promulgat legea
Care este cea mai ieftină variantă ca să ajungi în Grecia. Ce este mai scump: avionul sau mașina
Care este cea mai ieftină variantă ca să ajungi în Grecia. Ce este mai scump: avionul sau mașina
Kaufland investește aproximativ 300 de milioane de euro în România. Retailerul german plănuiește să deschidă zece noi magazine
Kaufland investește aproximativ 300 de milioane de euro în România. Retailerul german plănuiește ...
Cine este bugetarul din România cu cel mai mare venit în 2022. A încasat aproape 1.000.000 de lei
Cine este bugetarul din România cu cel mai mare venit în 2022. A încasat aproape 1.000.000 de lei
Top companii de stat cu cei mai mulţi angajaţi în 2022. Primele trei au avut împreună peste 61.000 de salariaţi
Top companii de stat cu cei mai mulţi angajaţi în 2022. Primele trei au avut împreună peste 61.000 ...
Prețul uriaș cu care se vinde o mașină de cusut Singer din 1800. Costă mai mult decât o Dacie nouă
Prețul uriaș cu care se vinde o mașină de cusut Singer din 1800. Costă mai mult decât o Dacie nouă
Ce salariu primește un jandarm în România în 2023, cu tot cu sporuri
Ce salariu primește un jandarm în România în 2023, cu tot cu sporuri
Cât a ajuns să coste un platou de fructe de mare în Grecia. Ce sumă ar trebui să scoată din buzunar două persoane pe o masă
Cât a ajuns să coste un platou de fructe de mare în Grecia. Ce sumă ar trebui să scoată din buzunar ...
Scandalul cerealelor ieftine din Ucraina ia amploare! Ursula von der Leyen a blocat ajutoarele pentru fermierii români
Scandalul cerealelor ieftine din Ucraina ia amploare! Ursula von der Leyen a blocat ajutoarele pentru ...
De ce un bucătar din Sri Lanka, care muncește în România, câștigă de trei ori mai mult decât un român
De ce un bucătar din Sri Lanka, care muncește în România, câștigă de trei ori mai mult decât ...
Măsuri mai relaxate în supermarketuri propuse de Comisia Europeană. Alimentele modificate genetic ar putea ajunge neetichetate pe rafturi
Măsuri mai relaxate în supermarketuri propuse de Comisia Europeană. Alimentele modificate genetic ...
Vești bune pentru români! Produsele lor preferate au reapărut pe rafturile LIDL la super prețuri. Va fi bătaie la casele de marcat
Vești bune pentru români! Produsele lor preferate au reapărut pe rafturile LIDL la super prețuri. ...
Vești bune pentru șoferi! Circulația pe Transalpina va fi redeschisă începând de vineri
Vești bune pentru șoferi! Circulația pe Transalpina va fi redeschisă începând de vineri
Vești bune pentru români! Se dau 300 de lei gratis de la stat. Categoria de persoane va beneficia lunar de acești bani
Vești bune pentru români! Se dau 300 de lei gratis de la stat. Categoria de persoane va beneficia lunar ...
Iași, orașul care devine un pol de business în România! 13 multinaționale foarte puternice și-au stabilit sediile în capitala Moldovei
Iași, orașul care devine un pol de business în România! 13 multinaționale foarte puternice și-au ...
Amenzi uriașe pentru românii care omoară acest animal! Orașul care a fost invadat, iar localnicii nu pot face nimic
Amenzi uriașe pentru românii care omoară acest animal! Orașul care a fost invadat, iar localnicii ...
Napolact sprijină fermierii locali. Zilnic producătorul colectează peste 300.000 de litri de lapte de la peste 1.000 de ferme
Napolact sprijină fermierii locali. Zilnic producătorul colectează peste 300.000 de litri de lapte ...
România, ţara cea mai expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE. Date devastatoare şi pentru copiii românilor
România, ţara cea mai expusă riscului de sărăcie şi excluziune socială din UE. Date devastatoare ...
Românii preferă munca la stat. Care sunt beneficiile care îi conving pe candidați să aleagă un loc de muncă într-o instituție publică
Românii preferă munca la stat. Care sunt beneficiile care îi conving pe candidați să aleagă un ...
Aparatul electrocasnic pe care îl foloseşti greşit. Cum îţi poate creşte cu până la 400 de lei facturile la apă şi curent
Aparatul electrocasnic pe care îl foloseşti greşit. Cum îţi poate creşte cu până la 400 de lei ...
Topul celor mai profitabile companii din România în 2022. OMV Petrom rămâne pe locul 1
Topul celor mai profitabile companii din România în 2022. OMV Petrom rămâne pe locul 1
Lidl România, profit net de un miliard de lei în 2022. În România sunt doar zece companii care au depăşit acest prag
Lidl România, profit net de un miliard de lei în 2022. În România sunt doar zece companii care au ...
Reţeaua Regina Maria a devenit acționar majoritar al Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Tranzacția se ridică la aproximativ 16 milioane euro
Reţeaua Regina Maria a devenit acționar majoritar al Clinicilor Dentare Dr. Leahu. Tranzacția se ridică ...
Românii sunt fanii trotinetelor electrice! Iată în ce procent au crescut vânzările
Românii sunt fanii trotinetelor electrice! Iată în ce procent au crescut vânzările
Vești bune pentru românii care își primesc pensia pe card! Casa de Pensii a făcut anunțul mult așteptat
Vești bune pentru românii care își primesc pensia pe card! Casa de Pensii a făcut anunțul mult ...
Scandal mare cu Wizz Air! Cum a pierdut o familie de bucureșteni 1.000 de euro din cauza companiei de zbor
Scandal mare cu Wizz Air! Cum a pierdut o familie de bucureșteni 1.000 de euro din cauza companiei de ...
Când vor fi depozitele cu gaze ale României pline la 100%. Ministrul Energiei a făcut anunțul!
Când vor fi depozitele cu gaze ale României pline la 100%. Ministrul Energiei a făcut anunțul!
Prețul chiriilor a explodat în România! Care sunt orașele cu cele mai scumpe apartamente din țară
Prețul chiriilor a explodat în România! Care sunt orașele cu cele mai scumpe apartamente din țară
Suma imensă plătită de Gina Pistol şi Smiley la hotelul din Franţa ales pentru luna de miere. Cât costă o noapte de cazare
Suma imensă plătită de Gina Pistol şi Smiley la hotelul din Franţa ales pentru luna de miere. Cât ...
Ce se ascunde în spatele etichetelor verzi. Miriam Thiemann, Biroul European pentru Mediu: ”E normală neîncrederea în etichetele verzi și eco, avem o problemă cu greenwashing”
Ce se ascunde în spatele etichetelor verzi. Miriam Thiemann, Biroul European pentru Mediu: ”E normală ...
Când se redeschide Transalpina? Cei care vor să se aventureze pe cea mai celebră șosea din România trebuie să știe asta
Când se redeschide Transalpina? Cei care vor să se aventureze pe cea mai celebră șosea din România ...
Compania Energocom din Republica Moldova va cumpăra gaze de la o companie din România
Compania Energocom din Republica Moldova va cumpăra gaze de la o companie din România
Raiffeisen Bank face demersuri să se rupă de Rusia. A anunțat majorarea comisioanelor cu 50% pentru transferurile în dolari
Raiffeisen Bank face demersuri să se rupă de Rusia. A anunțat majorarea comisioanelor cu 50% pentru ...
Folia de aluminiu care ţine loc de aer condiţionat. Ce trebuie să faci pentru a economisi peste 50% din factura la energie electrică
Folia de aluminiu care ţine loc de aer condiţionat. Ce trebuie să faci pentru a economisi peste 50% ...
Schimbări uriașe pentru utilizatorii WhatsApp! Ce trebuie să știe toți cei care utilizează aplicația
Schimbări uriașe pentru utilizatorii WhatsApp! Ce trebuie să știe toți cei care utilizează aplicația
Featured Articles
Bolojan cere CCR să urgenteze decizia privind pensiile magistraților. România riscă pierderea a 231 milioane de euro
Bolojan cere CCR să urgenteze decizia privind pensiile magistraților. România riscă pierderea a 231 milioane de euro
Premierul Ilie Bolojan a transmis o scrisoare Curții Constituționale, avertizând că amânarea deciziei asupra legii care reduce pensiile speciale și…
Pachetul de relansare economică, analizat de Guvern împreună cu sindicatele și patronatele, în Consiliul Tripartit
Pachetul de relansare economică, analizat de Guvern împreună cu sindicatele și patronatele, în Consiliul Tripartit
Guvernul analizează, vineri, în cadrul Consiliului Naţional Tripartit, împreună cu patronatele şi sindicatele, un pachet amplu de măsuri care vizează…
BRD propune distribuirea a jumătate din profitul net din 2025 către acționari
BRD propune distribuirea a jumătate din profitul net din 2025 către acționari
BRD a raportat un profit net de 1,5 miliarde de lei, iar o rată de distribuire de 50% ar însemna…
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, plasat sub control judiciar
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, plasat sub control judiciar
DNA a dispus măsura controlului judiciar pe cauțiune pentru 60 de zile, după ce Negoiță ar fi aprobat lucrări de…
Alocațiile și indemnizațiile sociale vor fi plătite mai devreme în februarie
Alocațiile și indemnizațiile sociale vor fi plătite mai devreme în februarie
Deoarece data obișnuită de plată, 8 februarie, cade într-o duminică, ANPIS va efectua viramentele vineri, 6 februarie, pentru conturile beneficiarilor.…