- 
English
 - 
en
Romanian
 - 
ro

Cornel Ghimeșan

Trăim în secolul vitezei, în secolul în care ORICE este la un click distanța, iar diferențele sunt dictate de calitatea “ambalajului”. Trăim în secolul în care suntem victimele dezinformării și ale războiului ideatic care ne înconjoară. Acum, mai mult ca oricând, informația este putere. Claritate și obiectivitate. Acestea sunt conceptele care stau la baza ,,doctrinei” mele. Cornel Ghimeșan este un om care își dedică fiecare demers jurnalistic dreptății, justiției și transparenței. Colaborarea mea cu Daily Business se va realiza după aceleași criterii. Pot să afirm cu tărie că nimic nu se compară cu bucuria pe care o ai atunci când lucrezi și te dezvolți într-un mediu care îți permite să fii tu!
Sumele ireale pe care românii trebuie să le scoată din buzunare pentru carnea de miel. Cine sunt cei mai mari consumatori
Sumele ireale pe care românii trebuie să le scoată din buzunare pentru carnea de miel. Cine sunt cei ...
Anul 2023 a adus criza alimentară pe tot globul, pe fondul conflictelor. ”Într-o lume a abundenței, copiii mor de foame”
Anul 2023 a adus criza alimentară pe tot globul, pe fondul conflictelor. ”Într-o lume a abundenței, ...
Cozonaci mai scumpi înainte de Paşte. Românii nu se grăbesc să comande
Cozonaci mai scumpi înainte de Paşte. Românii nu se grăbesc să comande
Anunţ important pentru toţi românii cu credite. Băncile sunt obligate să-şi ajute clienţii în dificultate
Anunţ important pentru toţi românii cu credite. Băncile sunt obligate să-şi ajute clienţii în ...
Topul destinațiilor turistice de Paște. Față de 2023, prețurile au crescut cu 15%
Topul destinațiilor turistice de Paște. Față de 2023, prețurile au crescut cu 15%
One United Properties se confruntă cu dificultăți: Ce probleme întâmpină dezvoltatorul imobiliar de renume
One United Properties se confruntă cu dificultăți: Ce probleme întâmpină dezvoltatorul imobiliar ...
MAI, nevoie urgentă de polițiști, pompieri și jandarmi! Când începe campania de recrutare și ce acte sunt necesare
MAI, nevoie urgentă de polițiști, pompieri și jandarmi! Când începe campania de recrutare și ce ...
Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca uimeşte din nou! Cât costă un apartament de 54 mp, cu o terasă plină de buruieni
Piaţa imobiliară din Cluj-Napoca uimeşte din nou! Cât costă un apartament de 54 mp, cu o terasă ...
ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein. La ce trebuie să fie atenţi cumpărătorii
ANPC verifică site-urile de cumpărături Temu şi Shein. La ce trebuie să fie atenţi cumpărătorii
Recrutări ratate în MApN. Aproape un sfert dintre candidaţi au picat la proba fizică
Recrutări ratate în MApN. Aproape un sfert dintre candidaţi au picat la proba fizică
Cum va afecta inteligența artificială locurile de muncă. Noul studiu care arată că 40% dintre români folosesc AI-ul săptămânal
Cum va afecta inteligența artificială locurile de muncă. Noul studiu care arată că 40% dintre români ...
Orarul de funcționare al instituțiilor bancare de Paște. Cum vor lucra băncile în perioada 1 mai - 6 mai 2024
Orarul de funcționare al instituțiilor bancare de Paște. Cum vor lucra băncile în perioada 1 mai ...
Luptă ca în codru la Lidl! Care este produsul la ofertă care a produs isterie în rândul clienților: „Domnule, ești nebun la cap?!”
Luptă ca în codru la Lidl! Care este produsul la ofertă care a produs isterie în rândul clienților: ...
Michelin aduce 500 de locuri de muncă în România. O nouă fabrică se deschide, în timp ce alta se închide în Polonia
Michelin aduce 500 de locuri de muncă în România. O nouă fabrică se deschide, în timp ce alta se ...
Anunțul ANAF pentru românii care obțin bani din chirii. Ce trebuie să facă până la finalul lunii mai 2024
Anunțul ANAF pentru românii care obțin bani din chirii. Ce trebuie să facă până la finalul lunii ...
Noi restricții pentru pasageri. Câteva motive pentru care companiile aeriene pot refuza îmbarcarea călătorilor
Noi restricții pentru pasageri. Câteva motive pentru care companiile aeriene pot refuza îmbarcarea ...
Orașul din România care ar putea intra în topul celor mai căutate destinații. Hai să-l punem pe harta turistică globală
Orașul din România care ar putea intra în topul celor mai căutate destinații. „Hai să-l punem ...
Cele mai bune opțiuni pentru o vacanță de vis în Europa 2024! Sunt ieftine iar peisajele îți taie respirația
Cele mai bune opțiuni pentru o vacanță de vis în Europa 2024! Sunt ieftine iar peisajele îți taie ...
Ea este afacerista care a făcut o avere de 72 de milioane de euro din mezeluri. Povestea emoționantă a româncei care, ani de zile, a dormit în gară
Ea este afacerista care a făcut o avere de 72 de milioane de euro din mezeluri. Povestea emoționantă ...
Câți bani câștigă o farmacistă în 2024. Lanțul Dona face angajări, iar salariile sunt atractive
Câți bani câștigă o farmacistă în 2024. Lanțul Dona face angajări, iar salariile sunt atractive
Coșmar pentru un turist american în Elveția! Cum a ajuns să plătească 143.000 de euro doar pentru că a dat un telefon
Coșmar pentru un turist american în Elveția! Cum a ajuns să plătească 143.000 de euro doar pentru ...
Afacerea care i-ar putea scoate pe mulți români din probleme. Produsul vândut de Vladimir, un tânăr care a dat lovitura cu proiectul său. ”Cererea crește cu 30%”
Afacerea care i-ar putea scoate pe mulți români din probleme. Produsul vândut de Vladimir, un tânăr ...
Cât de mare este riscul unei recesiuni! Analistul FMI face lumină. Pentru ce trebuie să fie pregătiți oamenii de pe întreg globul
Cât de mare este riscul unei recesiuni! Analistul FMI face lumină. Pentru ce trebuie să fie pregătiți ...
Vești proaste pentru șoferii care nu au condus mai mult de doi ani. Noi modificări în Codului Rutier
Vești proaste pentru șoferii care nu au condus mai mult de doi ani. Noi modificări în Codului Rutier
Corporatiștii au dat de greu! Adio prime și vouchere de Paște. Cu ce au încercat companiile să îi satisfacă
Corporatiștii au dat de greu! Adio prime și vouchere de Paște. Cu ce au încercat companiile să îi ...
Vești proaste pentru români! Ce taxă vor trebui să plătească persoanele care merg cu avionul
Vești proaste pentru români! Ce taxă vor trebui să plătească persoanele care merg cu avionul
Vești proaste pentru pensionari. Cine sunt românii care nu vor primi mai mulți bani după recalculare
Vești proaste pentru pensionari. Cine sunt românii care nu vor primi mai mulți bani după recalculare
Președintele SUA și-a publicat declarația fiscală! Câți bani câștigă Joe Biden
Președintele SUA și-a publicat declarația fiscală! Câți bani câștigă Joe Biden
Metoda ireală prin care hoții sparg case în 2024! Atenție mare! Este un real pericol pentru sănătate
Metoda ireală prin care hoții sparg case în 2024! Atenție mare! Este un real pericol pentru sănătate
Taxă de un euro pentru cei care aterizează pe aeroporturile din România. Unde vor ajunge banii strânși
Taxă de un euro pentru cei care aterizează pe aeroporturile din România. Unde vor ajunge banii strânși
Cum au ajuns culturile de ricin să fie o afacere de milioane! Câte zeci de mii de euro poți câștiga pe un singur hectar
Cum au ajuns culturile de ricin să fie o afacere de milioane! Câte zeci de mii de euro poți câștiga ...
Cerşetorii români au ajuns să câştige zilnic o avere în Belgia. Ce muncă? Păi, nu vezi?
Cerşetorii români au ajuns să câştige zilnic o avere în Belgia. „Ce muncă? Păi, nu vezi?”
Vești proaste pentru români. Cine ar putea plăti 100 lei pe zi pe litoral. Regula care îi va surprinde pe cei ce merg în concediu
Vești proaste pentru români. Cine ar putea plăti 100 lei pe zi pe litoral. Regula care îi va surprinde ...
Concedieri la Tesla. Elon Musk va renunţa la mai mult de 10% din forţa de muncă globală
Concedieri la Tesla. Elon Musk va renunţa la mai mult de 10% din forţa de muncă globală
Apartamentul ieftin, scos la vânzare de ANAF, pe care se vor bate toți românii. Cât costă și unde e situat
Apartamentul ieftin, scos la vânzare de ANAF, pe care se vor bate toți românii. Cât costă și unde ...
Lagardere Travel Retail îşi extinde prezenţa pe piaţa românească. Planuri ambiţioase pentru 2024
Lagardere Travel Retail îşi extinde prezenţa pe piaţa românească. Planuri ambiţioase pentru 2024
Impactul războiului din Israel asupra preţului petrolului. La ce să ne aşteptăm, primele reacţii ale experţilor
Impactul războiului din Israel asupra preţului petrolului. La ce să ne aşteptăm, primele reacţii ...
Sute de noi locuri de muncă în România. O fabrică își reia activitatea după 15 ani de absență
Sute de noi locuri de muncă în România. O fabrică își reia activitatea după 15 ani de absență
Rică Răducanu rupe gura târgului cu restaurantul său! Cu cât vinde fostul portar de la Rapid o porție de mici
Rică Răducanu rupe gura târgului cu restaurantul său! Cu cât vinde fostul portar de la Rapid o porție ...
Orașul din România care a fost desemnat ca fiind cel mai urât. Românii, revoltați că autoritățile ridică din umeri și nu iau nicio măsură pentru modernizarea lui
Orașul din România care a fost desemnat ca fiind „cel mai urât”. Românii, revoltați ...
Obiectele vechi de decor care te pot îmbogăți peste noapte. Cu cât se vinde acum peștele de sticlă din perioada comunistă
Obiectele vechi de decor care te pot îmbogăți peste noapte. Cu cât se vinde acum peștele de sticlă ...
Funcțiile neștiute pe care le poți încerca pe WhatsApp. Ce se întâmplă dacă apeși lung butonul camerei
Funcțiile neștiute pe care le poți încerca pe WhatsApp. Ce se întâmplă dacă apeși lung butonul ...
Motivul pentru care nu este bine să ții telefonul în buzunar! Riscul la care te expui este uriaș
Motivul pentru care nu este bine să ții telefonul în buzunar! Riscul la care te expui este uriaș
Sinaia, orașul ”minune” din România, pe bani europeni! De la transport public ”inteligent”, până la școală cu piscină
Sinaia, orașul ”minune” din România, pe bani europeni! De la transport public ”inteligent”, ...
Cum a reușit un angajat din IKEA să fure 440.000 de lei. Schema în care a implicat și alte persoane
Cum a reușit un angajat din IKEA să fure 440.000 de lei. Schema în care a implicat și alte persoane
S-a dat startul pregătirilor pentru cel mai mare spital din zona Moldovei! Unitatea medicală de la Iași va costa 668 de milioane de euro
S-a dat startul pregătirilor pentru cel mai mare spital din zona Moldovei! Unitatea medicală de la ...
În 2024 se va merge pe 147,8 km din Autostrada Moldovei. Anunţul făcut de premierul Marcel Ciolacu
În 2024 se va merge pe 147,8 km din Autostrada Moldovei. Anunţul făcut de premierul Marcel Ciolacu
Un nou record pentru preţul aurului în România. Care a fost cotaţia BNR pentru vineri 12 aprilie 2024
Un nou record pentru preţul aurului în România. Care a fost cotaţia BNR pentru vineri 12 aprilie ...
Vacanțe 2024. Cât vor costa concediile în străinătate anul acesta. ”Prețurile au crescut cu 10 procente”
Vacanțe 2024. Cât vor costa concediile în străinătate anul acesta. ”Prețurile au crescut cu 10 ...
O companie aeriană va introduce zboruri speciale pe două noi rute din ţară. Călătorii din România au parte de o veste excelentă
O companie aeriană va introduce zboruri speciale pe două noi rute din ţară. Călătorii din România ...
România, țara în care se investește din ce în ce mai mult! Compania gigant care și-a propus investiții de milioane de euro. Va deschide 35 de magazine
România, țara în care se investește din ce în ce mai mult! Compania gigant care și-a propus investiții ...
Care sunt salariile preoţilor din România. Câţi bani primeşte în fiecare lună Patriarhul Daniel
Care sunt salariile preoţilor din România. Câţi bani primeşte în fiecare lună Patriarhul Daniel
Schimbarea radicală din magazinele Auchan. Clienții vor rămâne surprinși
Schimbarea radicală din magazinele Auchan. Clienții vor rămâne surprinși
Rareș Bogdan dă cărțile pe față cu privire la slariile de la noi din țară: „Un tractorist din România câștigă mai mult decât în Occident”
Rareș Bogdan dă cărțile pe față cu privire la slariile de la noi din țară: „Un tractorist din ...
Misterul unei mașini care a fost parcată și nemișcată din același loc de 57 de ani. A devenit obiectiv turistic
Misterul unei mașini care a fost parcată și nemișcată din același loc de 57 de ani. A devenit obiectiv ...
Care este cel mai bun lapte bio din supermarketuri. Cum să alegi varianta autentică şi sănătoasă
Care este cel mai bun lapte bio din supermarketuri. Cum să alegi varianta autentică şi sănătoasă
Un spital din România cu investiții de 15 milioane de euro, aproape de faliment din cauza salariilor. Ministrul Sănătății: ”Mie mi se pare că are prea mulți bani”
Un spital din România cu investiții de 15 milioane de euro, aproape de faliment din cauza salariilor. ...
Gara de Nord va arăta ca în filmele SF! Anunțul uriaș făcut de CFR SA
Gara de Nord va arăta ca în filmele SF! Anunțul uriaș făcut de CFR SA
Românii vor fi notificaţi automat despre expirarea actelor prin SMS sau e-mail. Proiectul de lege a apărut din experiența personală a unui senator
Românii vor fi notificaţi automat despre expirarea actelor prin SMS sau e-mail. Proiectul de lege a ...
DNSC anunț de ultimă oră! Un nou tip de fraudă face prăpăd printre români. Deepfake-urile se înmulțesc pe zi ce trece
DNSC anunț de ultimă oră! Un nou tip de fraudă face prăpăd printre români. Deepfake-urile se înmulțesc ...
Featured Articles
UE și Australia semnează un acord major de liber schimb și își consolidează parteneriatul strategic
UE și Australia semnează un acord major de liber schimb și își consolidează parteneriatul strategic
Uniunea Europeană și Australia au încheiat la Canberra un amplu acord de liber schimb, după ani de negocieri, deschizând noi…
Guvernul se întrunește marți într-o ședință extraordinară la Palatul Victoria
Guvernul se întrunește marți într-o ședință extraordinară la Palatul Victoria
Guvernul se reunește în ședință extraordinară pentru a adopta o ordonanță de urgență privind declararea crizei pe piața țițeiului și…
Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie
Simularea Bacalaureatului continuă cu proba obligatorie
Elevii de liceu susțin marți proba obligatorie a profilului din cadrul simulării Bacalaureatului, după examenul la Limba română desfășurat luni.…
Olanda integrează dronele în toate unitățile militare și recrutează peste 1.000 de soldați
Olanda integrează dronele în toate unitățile militare și recrutează peste 1.000 de soldați
Armata olandeză va introduce capacități de operare și apărare antidronă la nivelul tuturor structurilor, într-o amplă reformă inspirată de conflictele…
Reclamele Google nu mai sunt opționale. În 2026, vizibilitatea se plătește sau se pierde
Reclamele Google nu mai sunt opționale. În 2026, vizibilitatea se plătește sau se pierde
Peisajul digital din 2026 nu mai seamănă cu ce știam acum trei ani. Comportamentul consumatorului s-a schimbat fundamental și afacerile…